Fotbalul românesc și mondial a pierdut nu doar un antrenor uriaș, ci un om care a definit generații, a construit caractere și a trăit fiecare clipă cu o intensitate rar întâlnită. Numele lui Mircea Lucescu rămâne sinonim cu pasiunea dusă până la sacrificiu, cu eleganța și cu știința profundă a jocului.

Mircea Lucescu a murit, biologic, aseară în jurul orei 20:30, dar cum am scris într-un articol anterior, el s-a stins în acea seară de la Istanbul, acolo unde și-a văzut risipit visul de a antrena la un Campionat Mondial, vis pe care l-a ratat și în urmă cu 40 de ani după acel meci cu Irlanda de Nord. Trist, dărâmat de înfrângerea în fața Turciei, Lucescu a fost îmbrățișat de Calhanoglu, unul dintre fotbaliștii importanți ai Planetei care dorește să-i mulțumească pentru tot ce a făcut pentru el. „Nu doar un antrenor, ci un caracter minunat. Ai muncit din greu pentru mine, îmi voi aduce aminte de tine cu respect si recunoștință. Dumnezeu să te odihnească în pace, mentorul meu!”, a scris Hakan Calhanoglu pe Instagram.

Cariera sa a început pe teren, la Dinamo București, unde a câștigat șase titluri de campion și o Cupă a României, dar adevărata sa legendă s-a scris pe banca tehnică. De la România la Italia, de la Turcia la Ucraina, Lucescu a construit echipe, a descoperit talente și a câștigat nu mai puțin de 36 de trofee, inclusiv Cupa UEFA și Supercupa Europei, fiind al treilea într-un top mondial „all time”, după celebrii Alex Ferguson și Pep Guardiola.

Dar dincolo de cifre, moștenirea sa este una umană.

Durerea pierderii sale a fost exprimată cu o sinceritate tulburătoare de cei care l-au cunoscut cel mai bine. Gheorghe Hagi a vorbit cu glasul frânt: „Nu îmi vine să cred. A fost pentru mine atât de important în viață. O persoană atât de dragă, care a avut încredere în mine de la început. M-a susținut mereu când trebuia.

E mai mult decât un antrenor care a făcut performanță la un nivel istoric. E un moment greu, îmi pare rău, Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească!

A fost un părinte, un profesor, am luat multe de la dânsul. Speram să aibă puterea să treacă peste acest examen foarte greu, dar, din păcate, n-a putut.

Nu pot să vorbesc, am fost un copil pe care l-a crescut. Vă rog frumos… A însemnat enorm pentru mine. A fost ca un părinte, mi-e greu să vorbesc”.

Respectul a venit din toate colțurile lumii. Clubul Real Madrid a transmis un mesaj oficial chiar în timpul celei de-a doua reprize a partidei cu Bayern Munchen din UEFA Champions League: „Real Madrid, președintele său și Consiliul său de Administrație regretă profund trecerea în neființă a lui Mircea Lucescu, care a fost selecționerul național al României și al Turciei.

Real Madrid dorește să transmită condoleanțele sale, precum și întreaga sa dragoste și afecțiune familiei sale, colegilor, cluburilor sale și tuturor celor apropiați.

Mircea Lucescu, care a antrenat numeroase cluburi din diferite țări europene, s-a stins din viață la vârsta de 80 de ani. Odihnească-se în pace!”

Pentru elevii săi, Lucescu a fost mai mult decât un tehnician. A fost mentor, părinte, sprijin. Diego Simeone, uriașul antrenor de la Atletico Madrid, își amintea: „Am o amintire extraordinară despre el și transmit condoleanțe familiei. Îmi amintesc de perioada de la Pisa, când făceam primii pași în fotbal. Mă lua la masă la el acasă, mă proteja pentru că eram încă un copil. Păstrez o amintire deosebită a omului și a antrenorului, dar cifrele vorbesc de la sine pentru el. L-am avut apoi și la Inter, o perioadă nu la fel de bună, dar el a fost mereu foarte direct, umil, un om cu suflet mare”.

Mesajele continuă să contureze portretul unui om rar. Henrikh Mkhitaryan, fostul său elev de șa Șahtior care în prezent este antrenat de Chivu la Inter, a scris: „Mister, ați fost unul dintre primii mei antrenori, cel care mi-a oferit șansa de a mă dezvolta și de a-mi începe cariera internațională. Vă voi fi recunoscător pentru totdeauna că mi-ați dat oportunitatea de a trăi ceea ce visam încă din copilărie.

Vă mulțumesc pentru îndrumare, pentru încredere și pentru că ați contribuit la formarea jucătorului și a omului care sunt astăzi. Fotbalul a pierdut un adevărat gentleman și un vizionar al jocului.

Odihniți-vă în pace, Mister. Veți avea mereu un loc cu totul special în inima mea. Inima mea plânge…”

La rândul său, Ladislau Bölöni a surprins perfect relația dintre Lucescu și fotbal: „Am tot sperat să se întâmple un miracol, ascultam știrile, mă uitam pe toate canalele din jumătate în jumătate de oră, doar o veni o veste mai bună. Nu pot… a fost un mare om.

La ultima mea discuție cu el i-am spus să lase dracului fotbalul, că nu mai are nimic de dovedit, făcuse totul, reușise totul. Dar fotbalul îl făcea să trăiască. Nu pot să spun că tot fotbalul l-a omorât, nu pot să spun asta.

A trăit extraordinar, a făcut ce-i plăcea, dar sunt momente când realitatea este amară. Viața nu e tot timpul roz, vin și momente ca acesta. Ar fi fost frumos să se bucure mai mult de bătrânețe, de pensie, liniștit, să nu mai treacă prin toate astea. Dar așa a fost să fie. Păcat. Transmit condoleanțe familiei!”

Admirația a depășit granițele generațiilor și culturilor. Fabio Capello, fost mare antrenor la AC Milan, a spus: „A fost un antrenor bun, o persoană frumoasă, un tip simpatic aș putea spune. Era foarte vivace și când te întâlneai cu el îi plăcea să discute despre fotbal, dar și despre cele ale vieții. Era o persoană curioasă.

De fiecare dată când m-am văzut cu el, de fiecare dată mi-a plăcut. Iar ca antrenor, cifrele sale vorbesc de la sine”

Durerea din România a fost profund personală. Florin Răducioiu, jucător debutat de Lucescu la vârsta de 16 ani la Dinamo, iar mai apoi au colaborat și la Brescia, a mărturisit: „Nu-mi vine să cred… Sunt terminat! S-a rupt pe jumătate sufletul meu! Fără nea Mircea nu știu dacă eram cine am fost. A fost un om în adevăratul sens al cuvântului, a fost ca un tată care m-a ajutat în toată cariera mea și căruia o să-i mulțumesc toată viața. Mi se pare ireal că trebuie să vorbesc la trecut despre nea Mircea. Sunt terminat și vă rog să mă înțelegeți că sunt devastat. A fost antrenorul care a avut cel mai important rol în cariera mea. Cel mai important om din viața mea! Fără el nu aș fi devenit fotbalist de un bun nivel și chiar îi datorez multe din toate punctele de vedere”.

La fel de emoționant, Mircea Rednic a rememorat o viață trăită împreună:

„Am fost legați peste 40 de ani. Am jucat împreună. La 18 ani am venit de la Luceafărul și a fost mai mult decât un antrenor. Omul care mi-a orientat cariera, viața. M-a ajutat să devin un om. Nici nu pot să vorbesc, îmi pare așa de rău (n.r. a plâns). Mâine este ziua mea și eu stau la sicriul lui nea Mircea. Eram legați, tot timpul mi-a dat sfaturi. Ne-a spus niște lucruri care ne-au ajutat în carieră.

Un om extraordinar și unul dintre cei mai buni antrenori din istorie. Avea știința fotbalului, de a socializa cu oamenii din jurul lui, cu conducătorii, pentru că nu era ușor deloc, mai ales la vremea aia. A reușit performanțe uriașe. Parcă lipsește ceva, apărea tot timpul la meciuri. Asta și-a dorit, fotbalul a însemnat viață pentru el. Chiar și când ieșeam la restaurant, numai despre fotbal vorbea.

Nu făcea altceva, tactică, antrenamente. A trăit 100% pentru fotbal. A făcut mult bine fotbalului. Am avut discuții cu dânsul când a venit la națională, pentru că știam cum este în România. Așa suntem noi românii, uităm repede orice. Chiar și-a dorit ca naționala să ajungă la Mondial, cu toate că era conștient că lotul nu era cel mai bun. Ok, Generația de Suflet, dar nu se poate doar cu sufletul, trebuie rezultate.

E clar că meciul cu Turcia l-a afectat. A suferit, mai ales după comentariile dinainte și după meci. Eu am făcut infarct pe bancă la meciul cu Steaua, te consumă enorm. Se adună toate, an de an. Să lucrezi cu 30 de caractere diferite, toți să fie mulțumiți. Regret că nu am avut puterea să-l convingem să renunțe, dar nu puteam. Venea și cu perfuzii pe bancă. Nu voia să zică lumea că lasă echipa la greu. Dar el nu a lăsat pe nimeni niciodată la greu.

Cei de la FRF ar fi trebuie să vorbească cu el, sănătatea este mai importantă decât orice. Eu am văzut după meciul cu Turcia că avea unele probleme, nu era bine, suferea enorm și trebuia să se intervină de atunci. I s-a făcut rău când făcea analiză, pentru că se consuma. Când iei gol cum iei, e normal să te superi. Nu e vina antrenorului.

Era conștient că va fi atacat, după ratarea calificării. A rămas singur, au scăpat jucătorii și cei de la federație. Nu vreau să intru acum în discuții. Nici nu avea nevoie de antrenor, era vorba de calificarea la Mondial. Plecasem în Belgia, dar m-am întors.

Chiar vorbeam cu cei din jur, a sunat nea Mircea adunarea”, a spus Mircea Rednic, fost antrenor la UTA, jucător a cărui carieră a fost influențată aproape în totalitate de Mircea Lucescu.

Concluzia, pe un ton admirativ, i-a aparținut lui Zvonimir Boban, fost câștigător de Liga Campionilor cu AC Milan: „Un om dulce, expresiv, îmi aduc aminte de el cu melancolie, ca între balcanici. O fire boemă, a iubit fotbalul italian. Știu cât de mult i-a plăcut! O persoană extraordinară. Să se odihnească în pace!”.

Radu Drăgușin: „Este cu atât mai dureros, pentru că am pierdut un om care a format caractere și a inspirat generații întregi. Pentru mine, a fost unul dintre oamenii care au dat și mai mult sens acestui drum, prin felul lui aparte de a vedea fotbalul. Prin tot ceea ce a însemnat pentru echipa națională, Mircea Lucescu ne-a arătat ce înseamnă responsabilitatea de a purta acest tricou. Moștenirea lui va rămâne în fiecare dintre noi. Mulțumim pentru tot, Mister. Odihniți-vă în pace. Sunt privilegiat că am avut șansa să lucrăm împreună”.

Dennis Man: „Odihniți-vă în pace, nea Mircea! Mulțumesc pentru tot!” Ionuț Radu: „Odihniți-vă în pace, Mister! Reușitele dumneavoastră vor fi povestite din generație în generație! Mulțumim pentru tot!”

Florin Tănase: „Am avut onoarea să lucrez și să învăț lucruri de la dumneavoastră. Un caracter, un lider, o legendă a fotbalului! Drum lin, Domn Profesor!”

„Ne-a părăsit domnul Mircea Lucescu, un om care a iubit fotbalul cu toată ființa lui. Am avut privilegiul să fiu antrenat de dânsul aproximativ 10 ani și să fiu foarte apropiat de el. Pentru mine nu a fost doar un antrenor, ci un mentor și un om care mi-a marcat profund cariera și viața. Îi voi păstra mereu o stimă și un respect aparte”, a fost mesajul transmis de Ioan Ovidiu Sabău pe rețelele sociale. „În mine a murit ceva odată cu el. Nu pot să-mi exprim durerea în cuvinte, cu toate că și eu mă așteptam. Într-un fel, poate e mai bine pentru el. S-ar fi chinuit enorm de mult dacă ar fi trecut și peste acest hop. Îmi vine în minte acel interviu când a spus că el trăiește ca să aibă succes. Nu a avut succes și a murit…”, a declarat Dănuț Lupu, unul dintre jucătorii preferați din cariera lui Mircea Lucescu.

Ecoul pierderii sale este rezumat poate cel mai simplu și mai profund: Mircea Lucescu nu a fost doar un antrenor de succes, ci un om care a dat sens fotbalului pentru cei din jurul său.

A format jucători, dar mai ales oameni. A câștigat trofee, dar mai ales respect. A trăit pentru fotbal, iar prin tot ceea ce a lăsat în urmă, fotbalul va continua să trăiască prin el.

Citește și:

Speciala zilei: Mircea Lucescu n-a murit ieri, ieri doar s-a consemnat…