duminicã, 19 iulie, 2026

Special Arad Logo

    Transferul care i-a schimbat destinul: „Coman nu a simțit conexiunea cu clubul”

    de Lucian Dănilă | 24 martie 2026, 7:30 PM | Recomandările editorilor | Sport

    0

    Cariera lui Marius Coman traversează un nou moment foarte bun al carierei după ce a câștigat Cupa României cu Corvinul în urmă cu doi ani și campionatul cu CFR Cluj, în 2018. După un început de sezon care nu a decurs conform așteptărilor, schimbarea pe care a făcut-o în toamnă, transferul la UTA, i-a schimbat efectiv destinul și de la liga a doua a ajuns în lotul echipei naționale pentru barajul cu Turcia de la Istanbul.

    Atacantul a debutat în actuala stagiune de Liga a 2-a la Sepsi, sub conducerea lui Ovidiu Burcă, însă parcursul său la echipa din Sfântu Gheorghe a fost unul scurt și total lipsit de realizări.

    După doar trei apariții în tricoul lui Sepsi, fără gol marcat, Coman a fost împrumutat la UTA, o mutare care avea să se dovedească a fi cea mai bună alegere pentru toate părțile implicate. Decizia a fost influențată nu doar de randamentul sportiv, ci și de relația tensionată dintre jucător și suporteri.

    „El a avut o situație mai specială cu suporterii de la Sepsi. Sunt anumiți jucători care, în anumite contexte, nu simt conexiunea cu clubul. Am văzut și reacția unor fani de-a lungul perioadei de pregătire, și în timpul unui meci oficial. Am avut o discuție cu el…

    Mi-am dat seama că, oricât aș fi insistat, lucrurile n-aveau cum să meargă într-o direcție bună, așa că am găsit, împreună cu conducerea, varianta ca el să meargă la UTA. Sincer, sunt foarte bucuros pentru el și îi țin pumnii”, a explicat Ovidiu Burcă, antrenorul celor de la Sepsi, conform GSP.ro.

    Ajuns la Arad în luna august, atacantul și-a regăsit forma și încrederea. Evoluțiile sale constante au fost răsplătite cu o convocare în premieră la echipa națională, pentru meciurile din această perioadă. Este un moment important pentru Coman, care nu a mai făcut parte până acum din niciun lot al reprezentativelor României, nici măcar la nivel de juniori sau tineret.

    Cu un total de 7 goluri marcate în 22 de partide în acest sezon, Coman demonstrează că schimbarea de mediu i-a priit. De-a lungul carierei, acesta a mai evoluat pentru formații precum CFR Cluj, Universitatea Cluj, Academica Clinceni, Corvinul și Petrolul.

    Citește și:

    Marius Coman: „Mă bucur că am reușit să vin la UTA și să am cea mai bună perioadă aici”

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.