Marius Coman: „Mă bucur că am reușit să vin la UTA și să am cea mai bună perioadă aici”
Atacantul echipei UTA, Marius Coman, a primit prima convocare la echipa națională a României, o realizare pe care fotbalistul o consideră împlinirea unui vis mai vechi. În vârstă de 29 de ani, acesta traversează cea mai bună perioadă din carieră, iar evoluțiile sale constante au atras atenția selecționerului.
„Sunt foarte bucuros, cumva mai auzisem ceva de pe la națională și chiar m-am bucurat foarte tare. Pot să spun că mi-am dorit de când eram mic să ajung la echipa națională sau măcar la una dintre echipele naționale, chiar dacă erau de juniori. Sunt foarte fericit, este un obiectiv pe care mi l-am propus de foarte mult timp. Chiar i-am spus soției mele, când făcusem pasul la Sepsi, la prima divizie, că la 29 de ani voi ajunge la națională și uite că s-a întâmplat. Sincer, a fost un drum greu, un drum cu suișuri și coborâșuri și trebuie să fii foarte puternic psihic. Am avut noroc cu familia, care a fost mereu lângă mine și am reușit să trec peste toate hopurile”, a declarat Coman din cantonamentul arădenilor, înainte de meciul cu FCSB.
Performanțele din acest sezon confirmă forma excelentă a atacantului. Cu 8 goluri marcate (7 în SuperLigă și unul în Cupă) și două pase decisive, dintre care patru reușite în 2026, Coman a devenit jucător de bază al echipei arădene.
Fotbalistul a subliniat rolul important al clubului UTA în ascensiunea sa: „Mă bucur că am ajuns în această situație și sper să nu dezamăgesc. UTA m-a ajutat cel mai mult și vreau să-i mulțumesc lui Mister că a avut încredere în mine atunci când nimeni n-a mai avut. Mă bucur că am reușit să vin la UTA și să am cea mai bună perioadă aici”.
Convocarea lui Coman vine în contextul pregătirilor pentru meciurile din play-off-ul de calificare la Campionatul Mondial din 2026, unde România va întâlni Turcia și ulterior câștigătoarea, sau pierzătoarea, duelului dintre Slovacia și Kosovo.
„Convocare! UTA are reprezentant la naționala mare a României!
Atacantul Marius Coman a fost inclus de selecționerul Mircea Lucescu în lotul reprezentativei noastre pentru cele două partide din play-off-ul de calificare la Campionatul Mondial 2026. Jucătorul nostru va intra în programul echipei naționale sâmbătă dimineață, la baza de pregătire de la Mogoșoaia.
Prima confruntare are loc împotriva Turciei, pe 26 martie, de la ora 19:00, la Istanbul. A doua partidă se dispută pe 31 martie, de la ora 21:45, contra câștigătoarei duelului dintre Slovacia și Kosovo, la Bratislava sau Pristina.
Ultimul jucător al UTA-ei care a evoluat pentru prima reprezentativă rămâne Adrian Ungur, prezent pe teren în victoria 1-0 cu Coreea de Sud, din 2 februarie 1994”, se arată în postarea de pe pagina de facebook a clubului UTA.
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.
















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)