De aproximativ șase ani lumea experimentează, în analiza geopolitică, economică și sociologică, conceptul de criză multiplă sau policriză, termen care include nu doar existența mai multor crize care se desfășoară simultan, ci și faptul că aceste crize sunt interconectate și se amplifică reciproc, producând efecte sistemice.

Altfel spus, policriza asta este o suprapunere de mai multe crize sistemice care interacționează între ele și ale căror efecte sunt astfel mai puternice decât simpla lor sumă.

Conceptul acesta de criză multiplă a fost folosit pentru prima dată de filozoful, sociologul și regizorul de film francez Edgar Morin, în anii ’70, fiind însă preluat de Adam Tooze, istoric anglo-american, după pandemie, când atrăgea atenția asupra faptului că policriza nu este o simplă succesiune de crize, ci un sistem de de crize, generator de instabilitate.

Exemplul oferit de Tooze a pornit de la pandemie, care a dus la perturbarea lanțurilor globale de aprovizionare care a dus la creșterea inflației, care, la rîndul ei a produs o criză socială ce a destabilizat politic guvernele, destabilizare ce a afectat capacitatea statelor de a gestiona alte crize.

Desigur, acest parcurs nu-i privește pe cei ce sunt și acum convinși că pandemia nu a existat, problema acestora fiind legată doar de convingerea că Pământul este plat (norocul meu este că aceștia nu vor ajunge până aici cu cititul, așa că voi fi scutit de potopul de înjurături ale conspiraționiștilor).

Această idee a lui Tooze a prins atât de bine încât a fost preluată și în analizele unor instituții ca Forumul Economic Mondial, OCDE sau Comisia Europeană. Interesant este că, mai nou, acesta și-a nuanțat opinia, considerând că termenul de criză multiplă sau policriză a devenit prea „elastic”, fiind folosit pentru aproape orice criză – de la pandemie și criză energetică, la inteligența artificială și migrație. Astfel, consideră Tooze, conceptul își pierde valoarea explicativă.

Pe de altă parte, Tooze a atras atenția că termenul ar putea induce, fals, ideea a unei crize totale, imposibil de gestionat.

Criză multiplă și globalizare

Sigur, ideea unei crize multiple, care dezvăluie, între altele, instabilitatea și tensiunile regionale acumulate, este mult mai amplă decât am putea-o prezenta aici.

Merită să reținem că acest concept de criză multiplă poate fi considerat ca sfârșitul epocii istorice a optimismului globalizării, care a dominat lumea după 1990. Interpretare ce lasă loc ideii că pandemia nu este cauza crizei, ci momentul în care sistemul global și-a arătat limitele.

Globalizarea nu a eliminat lupta pentru putere între state, ci a oferit un câmp nou de manifestare a acestei competiții. Sigur, globalizarea nu trebuie privită simplist sau, aș spune, cu riscul de a supăra cohorta de georgiști ori simioniști, primitiv. Probabil aceștia nu înțeleg cu adevărat globalismul, deci nu știu că acesta a creat premisele transformării Chinei într-o superputere economică.

Globalizarea a schimbat forma competiției dintre state, dar nu a eliminat-o. În locul confruntării directe pentru teritorii, cu armatele mereu în stare de alertă maximă, globalizarea a deschis o competiție pentru tehnologie, resurse strategice și influență financiară. Restul poveștilor cu „zmei soroșist-globaliști” sunt bune pentru adepții teoriilor dacopate și ai energiei concentrate în tunelurile din Carpați.

Oricum, dincolo de absurditatea simplismului promovat de conspiraționiști, antivacciniști sau de alte teorii inepte, problema noastră este total în afara dezbaterilor legate de policriză. Pentru noi este dificil să luptăm cu înțelegerea unor mecanisme mult mai simple, cum ar fi nocivitatea simulării unei bunăstări iluzorii, bazate pe datorii.

Ca să nu mai vorbim despre nesimțirea cu care unele partide jumulesc în continuare bugetul, aproape pe față, fără teamă de Justiție, că de cetățeni nu s-au temut aproape niciodată.

Am spus aproape niciodată, pentru că, în scurta noastră istorie postdecembristă, s-a mai întâmplat să avem câte-un premier care a semnat OUG-uri ce au scos în stradă sute de mii de oameni și apoi s-a baricadat în birou. Da, atunci s-a temut și acel premier, care a și fost demis, indiferent cât s-a smiorcăit.

Acum însă le-a trecut teama. Nici măcar Grindeanu nu se mai teme că oamenii și-ar putea aduce aminte că el este semnatarul OUG 13. Totul s-a întâmplat demult, prin august 2017; cine să-și mai amintească de premierul de atunci sau de ministrul „altă întrebare”?

August 2017, proteste împotriva Guvernului Grindeanu care a început atacul la baionetă împotriva Justiției prin adoptarea  OUG 13

Sursa: romanialibera.ro

Cine să-și mai amintească acum că tinerii adunați sub „stindardul” #rezist au fost cei din prima linie. Acum toți georgiștii, simioniștii, grindeniștii și alții ca ei îi înjură pe acești „reziști” de parcă ei ar fi fost gata să bage iarăși România sub „protecția” rusească…

Or, tocmai pentru că lumea uită repede, foștii premieri ce s-au baricadat în birou, crezând că nu vor putea fi dați jos, își permit să facă ce vor. Și vor mai face multe, pentru că puterea lor tot crește, cu ajutorul majorității românilor.

• Aeroportul din Dubai a fost lovit de o dronă iraniană

Bunăoară, în timp ce lumea avea preocupări serioase după izbucnirea războiului din Orientul Mijlociu – declanșat de cel ce-a bocit că nu i-a fost acordat premiul Nobel  pentru pace – România era mult mai preocupată de un subiect aruncat pe piață de o creatoare de scandaluri și de modă, Dana Budeanu, fosta soție a patronului ziarului Gândul.

Creatoarea a lansat pe pagina ei de facebook scandalul Irina Ponta cea abandonată, pentru că „Muma Pădurii” a dat ordin ca fetița minoră a lui Ponta să nu fie urcată în avionul care ar fi adus-o în țară. „Știrea” a fost confirmată de fostul premier, așa cum îi este felul, cu multă „obiectivitate și sinceritate”, apoi de mama Daciana și, nu tocmai în ultimul rând, de presă care a amplificat scandalul până la Cer.

Ce ne interesează pe noi policriza, noi pe avem pe Irina, pe Dana și mai ales, avem televiziunile și facebook.

Nu am acces la documente, deci nu pot spune cât de reală a fost acuzația la adresa ministrei de Externe. Mă întreb doar cum se face că o creatoare de modă și de scandaluri a fost cea care a lansat știrea în premieră.

Pe de altă parte însă, această criză se datorează președintelui USR, Dominic Fritz, și președintelui României, Nicușor Dan. Ambii se fac vinovați pentru propunerea doamnei Țoiu în fruntea Ministerului de Externe. Nu pentru toate imbecilitățile pe care le lansează în spațiul public adversarii politici ai USR (adică simpatizanții tuturor partidelor, cu excepția USR, PNL și UDMR), ci pentru că nu are pregătirea necesară pentru a face față exigențelor unei asemenea demnități.

A fost o mare greșeală numirea ei în fruntea MAE – urmare și a votului Parlamentului, care acum se face că plouă – în condițiile în care studiile sale universitare sunt de jurnalism. În plus, a fost secretar de stat la Ministerul Muncii și Familiei… Ce caută la „Externe”? Greu de înțeles și de aflat.

Oricum, este și o parte frumoasă în povestea asta. Criza Irina s-a terminat cu bine, Victoraș, purtătorul de adevăr, se pare că a terminat negocierile cu fosta soție pentru varianta finală. Doar uraganul Dana este încă activ. Și obiectiv cât să adune aprecierile celor ce nu știu pe unde vine Orientul ăla Mijlociu…