S-a mai încheiat un sezon regular, încă unul în care UTA e sub linia celor șase cu aspirații la Europa, încă unul în care UTA s-a mulțumit să fie mică, încă unul în care, vorba celui care conduce clubul, „nu e o catastrofă că nu suntem în play-off…”

Și are dreptate. Nu e deloc o catastrofă. Până la urmă este o competiție sportivă, una în care gruparea arădeană este cam pe unde-i este locul, un loc destul de cald – dacă nu se întâmplă vreo catastrofă în cele nouă etape în play-out – cât să-i asigure clubului și lui Alexandru Meszar un loc și în ediția viitoare a Superligii, un loc care-i permite să mai ia atât banii de la Primărie cât și banii pe abonamente de la cei 5.000 de arădeni care an de an speră că măcar acum vrem și noi mai mult decât să participăm…

Tot Meszar vorbea zilele trecute, la emisiunea lui Horia Ivanovici, unde are „abonament”, și printre altele zicea că „avem o bază bună pentru sezonul următor, unde putem avea pretenții și mai mari”. E o declarație pe care a dat-o an de an din 2021 încoace și când începea noul sezon obiectivul era același: salvarea de la retrogradare fără baraj.

Aradul, arădenii, cei care iubesc UTA, vor însă altceva, vor să guste și ei din ceea ce au gustat părinții noștri, bunicii noștri, toți cei care au prins UTA aceia care chiar conta, care se lua la trântă cu marile echipe din București, Craiova și chiar din Europa. Dar cum putem să sperăm la asta atât timp cât an de an, conducătorul clubului nu este nici măcar curios să acceseze licența pentru cupele europene, licență la care – din cauza concordatului preventiv – nici nu credem că mai are dreptul să spere. Dar asta e altă discuție.

Sunt convins că în iulie, când va începe viitorul sezon, tot cu Mihalcea pe bancă, obiectivul declarat va fi același: salvarea de la retrogradare fără baraj.

Nici n-avem de ce să sperăm la mai mult de la un conducător care în toți acești ani petrecuți în prima ligă nu a luat niciodată atitudine atunci când echipa a suferit din cauza arbitrilor, niciodată nu a declarat că vrea să fie între primele șase și niciodată nu și-a amendat jucătorii după ieșirile rușinoase din Cupa României. Avem în aceste zile exemplu lui Dani Coman, un adevărat președinte care a știut ce vrea, care a obținut ceea ce a vrut deși FC Argeș venea din liga a doua, iar când a simțit că este furat, a știut să ia atitudine pe toate canalele fără a-i fi frică de repercusiuni. La noi, la Arad, cine să ia atitudine?

E clar că UTA, cu o astfel de conducere, nu va fi niciodată o echipă de prim plan în prima ligă ci doar una care mai reușește câte o victorie, două cu echipele care chiar vor să facă performanță. Așa cum a fost în acest sezon cu Craiova și cu Dinamo. Deci, pentru a spera la mai mult, e nevoie de mai mult, de o altă conducere care să vrea și să poată mai mult. Dar acea conducere nu o vom avea niciodată. De ce? Pentru că Meszar și cei care-l țin în brațe asta și-au dorit mereu. Să fim acolo, să vină lumea la meci, să mai stăm un an în prima ligă, să mai vină niște bani din care să trăiască bine întreaga familie și cei care o susțin și cam atât…

De ce nu ar mai veni în acest moment niciun investitor? Pentru că UTA nu are nimic, doar un lot de jucători semnați pe un an, maxim doi, doar un proiect sportiv care și el e programat pe maxim un sezon și nimic mai mult.

UTA este zero la capitolul infrastructură. Este chiriașă pe „Francisc Neuman”, este chiriașă pe fiecare bază sportivă folosită de echipele de copii și juniori și niciodată, dar absolut niciodată, această conducere nu a avut în plan să construiască ceva al clubului, o bază sportivă proprie.

Iar dacă tot am ajuns la copii și juniori, deși a avut în ultimii trei ani generații care au fost vicecampioane sau chiar campioane naționale la juniori, clubul a ales să împrumute fotbaliști de la alte echipe cum a fost Vlăsceanu, David Barbu în loc să fie promovați cei locali. Este doar excepție cu Denis Țăroi, dar și el are minute puține. Mult prea puține…

În ultimii ani, Meszar i-a vândut pe sume destul de bune doar Rareș Pop și pe Miculescu. Din cei 700.000 obținuți pe Rareș, jumătate au intrat în conturile lui Atletico. În cazul lui Miculescu nu a mai putut face asta pentru că el n-a fost deloc produsul lui Atletico. Problema este că acei bani, spre un milion și jumătate de euro, nu au fost folosiți pentru dezvoltarea centrului de copii și juniori, nici pentru a construi fundația la o bază sportivă proprie, ci pentru a acoperi găurile financiare făcute an de an pentru a se salva de la retrogradare.

Jucători ca Otele, Postolachi, Roger sau mai nou Costache, cu toții au plecat pe bani de semințe pentru că actuala conducere nu a știut niciodată să „betoneze” contractele jucătorilor de valoare din lot.

Tocmai din acest motiv UTA nu va fi căutată în viitorii ani de potențiali investitori. Un club cu datorii de peste 5 milioane de euro, cu „rate la Finanțe” de 1,2 milioane de lei tot la trei luni, timp de trei ani, un club fără active, fără un stadion propriu, fără o bază sportivă proprie, cu un lot de jucători destul de modest, nu atrage pe nimeni.

Singurul tezaur al clubului UTA în acest moment este publicul. La Arad, indiferent de loc, lumea vine la stadion, cumpără abonamentele cele mai scumpe din țară, cumpără cele mai scumpe bilete din țară și suma adusă la club din „ticketing” bate an de an suma adusă la club de sponsori. Și tot publicul este singurul care are pretenții, singurul pentru care ratarea play-off-ului este o catastrofă în fiecare an, pentru că publicul plătește bilete scumpe tocmai pentru a vedea performanță, singurul care dorește și ar fi dispus să plătească bilete și la meciurile europene ale echipei favorite.

Orice patron de club, din România sau din oricare altă țară, vrea în competițiile europene pentru că „acolo sunt banii”, așa cum o spun și Gigi Becali, și Mihai Rotaru, și oricare altul. UTA nu și-a propus niciodată să meargă în Europa, iar în acele două sezoane în care avea dreptul de a juca baraj nici măcar nu a accesat licența UEFA deși pe atunci avea acest drept.

Așa că, de ce ar veni cineva să-și investească banii la un club care n-are nimic și nici nu și-a propus nimic?

Să treacă play-out-ul, să vină noul sezon și să sperăm că nu ne înecăm nici la anul. Nici în clasament și nici în datorii… Un alt proiect perpetum-mobile, unul în care să ne salvăm de la retrogradare. Dacă se poate, fără baraj.