sâmbãtã, 18 iulie, 2026

Special Arad Logo

    Încetinitorul de particule – Mai bine se ducea și Trump la cules de ghiocei precum Bibi și Lazăr Faur al nostru

    de E. Nola | 2 martie 2026, 7:32 AM | Încetinitorul de particule | Topic special

    0

    Trump ar putea lua exemplu de la Bibi al nostru.

    În loc să se înfoaie că nu a luat premiul Nobel pentru pace și să atace Iranul. Mă rog, alături de israelienii care mai nou atacă de sabat. Adevărat, în Iran era chiar prima zi din săptămână, lumea se ducea la muncă și la școală, când să ataci dacă nu acum? Rezultatul s-a văzut. Ayatollahul a fost eliminat, urmează să vedem continuarea. Nu de alta, dar Rusia a cerut convocarea Națiunilor Unite.

    E complicat, oricum privim, politica mare e dincolo de preocupările noastre. Fără să mai vorbim că în Dubai sunt destui români și arădeni prinși la mijloc. La muncă și afaceri sau pur și simplu în concediu. Și care acum nu mai știu când se vor putea întoarce acasă, având în vedere suspendarea curselor de avioane.

    Iran război Israel SUA

    Nici nu pomeneam de ei, dar asta este, e acolo și Basil al nostru, cel care ne spune săptămânal ce și cum. Acum cine ne va mai lumina?

    Noroc cu Bibi. Optimist și vesel ca întotdeauna. Uite și acum: poate că lovitura asta cu Iranul a fost mai pe neașteptate așa, dar 1 Martie este 1 Martie. Pe aici, pe la noi, departe de Teheran și Mar-a-Lago – de acolo conduce Trump lovitura –, dacă e 1 Martie, e mărțișor. Iar dacă e mărțișor, ai o singură treabă. Că nu degeaba s-a umplut trotuarul de pe bulevard cu mese și rafturi unde poți cumpăra tot ce îți dorești să punctezi momentul.

    Numai că Bibi al nostru nu este ca toată lumea. Nu se duce el la vânzătorii de mărțișoare de pe bulevard. Fiind pădurar la bază, se duce direct în pădure, adună frumos floricele de acolo și se duce, cu un coș plin de buchețele frumoase, la arădencele pe care le prinde în jurul primăriei. Și uite așa, pe nesimțite, devine Mister Mărțișor de Arad, un bărbat cum și-ar dori orice femeie de 1 Martie.

    Nu ca Trump ăla care vorbește prostii la Mar-a-Lago și rămâne mereu cu buza umflată. Degeaba o are pe Melania și a mai avut și altele, vremurile s-au dus, cum s-a dus și Epstein. Nu ajunge să tragă o raită după floricele în pădure ca să fie băgat în seamă. Pentru asta trebuie să vrea Groenlanda sau să îl elimine pe ayatollahul din Iran. Sau să se mai întâlnească odată cu Putin în Alaska.

    Dar asta este, lumea este mare și plină de lucruri care nu se pot prevedea, noi rămânem pe aici, pe malurile Mureșului, cu ale noastre. Și cu ai noștri, normal.

    ghiocei Lazăr faur

    Cu Bibi, cu Lazăr, cel care, chiar dacă nu se duce la pădure, dar se fotografiază cu un buchet de ghiocel întins spre toate femeile care de 1 Martie umblă pe Facebook, în loc să pregătească prânzul sărbătoresc pentru bărbatul care le-a adus ghioceii. Nu, nu e vorba de Geanina Pistru, ea este altă categorie, excepțională și gata mereu de o vorbă bună acolo. Acolo unde trebuie și unde face și pui. De vorbă spunem, nu vă gândiți la nimic aiurea. Totuși, e 1 Martie și peste o săptămână vine și opt. Martie, normal.

    Acum, trecând pe serios, nu mai știm ce putem zice. Așa cum nici europenii noștri nu prea știu. Au cam rămas fără cuvinte. Tocmai acum, când primăvara e pe vine. Este cât se poate de evident că Trump nu i-a întrebat de Iran, singurul cu care s-a pus de acord a fost Netanyahu. Cu el trebuia, n-avea ce face, în fond problema, înainte de toate și de toți, este între lumea arabă fundamentalistă și Israel.

    Trump taxă

    Așa că UE e în plus, mai ales acum când liderii țărilor Europei occidentale dau din colț în colț, de parcă nu ar sta de vorbă cu președintele SUA, ci cu un șmecheraș acolo care se dă rotund. Au și spus cât se poate de clar – normal, cu Macron în frunte – că ei nu au fost consultați, nu știau nimic despre atacul împotriva Iranului. Oficial, normal, că, totuși, serviciile lor secrete funcționează în continuare.

    De unde decurge cât se poate de firesc ideea că, aici și acum, problema nu este Iranul. Da, Iranul este o mare problemă, stă în spatele fundamentaliștilor islamici de peste tot, nemaivorbind de faptul că dronele fabricate în Iran ucid și ucrainieni. Nu este vorba despre vina Iranului sau despre faptul că lumea occidentală trebuie să aibă o poziție clară față de ce se întâmplă acolo.

    Este vorba despre ce și cum. Ce și cum acționezi împotriva întunericului amenințător de acolo. Cum faci ca lumea să înțeleagă și să fie de acord cu anihilarea amenințării. Nu e ceva foarte greu de înțeles. Și nu poți rezolva problema fără să te bazezi pe toate forțele occidentale, democratice, doritoare de libertate. Mai ales acum când această libertate este pusă la îndoială chiar în țara peste care tronează aproape ca un ayatollah Donald Trump.

    Asemenea situații nu pot fi rezolvate prin gesturi simbolice, precum un buchet de ghiocei, ci prin conlucrarea sinceră și aplicată a tuturor forțelor care doresc eliminarea fundamentalismelor de orice fel. Democratice și serioase.

    Un buchet de flori nu rezolvă lipsa de respect și considerație față de femei. Așa cum niște lovituri militare, scoase prin hei-rup din gândirea unor lideri la fel de fundamentaliști, nu pune capăt fundamentalismului politic.

    Dar în mod sigur vor mări prețul țițeiului…

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.