sâmbãtã, 18 iulie, 2026

Special Arad Logo

    Accident feroviar în Timiș la o barieră! 20 de persoane se aflau într-un automotor, iar șoferul camionetei a fost evaluat medical

    de - | 24 februarie 2026, 4:07 PM | Regional

    0

    Un accident feroviar s-a produs marți, în jurul prânzului, în localitatea Urseni, din județul Timiș, după ce un automotor a intrat în coliziune cu o autocamionetă la o trecere la nivel cu calea ferată. Incidentul a fost semnalat printr-un apel la 112, înregistrat în jurul orei 12:40, scrie opiniatimisoarei.ro.

    La scurt timp, echipaje de intervenție din cadrul Detașamentelor 1 și 2 Timișoara au fost direcționate către locul accidentului. În total, 11 pompieri au intervenit cu două autospeciale de descarcerare, o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD.

    În tren se aflau aproximativ 20 de pasageri în momentul impactului. Potrivit informațiilor furnizate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Timiș, călătorii s-au autoevacuat înainte de sosirea echipajelor și nu au fost raportate victime în rândul acestora.

    Autocamioneta era condusă de un singur bărbat, care a fost preluat de paramedici pentru investigații medicale. Reprezentanții ISU au transmis că șoferul nu prezintă leziuni vizibile, însă a fost evaluat preventiv la fața locului.

    Pompierii au asigurat zona pentru prevenirea izbucnirii unui incendiu, iar autoritățile competente urmează să stabilească împrejurările exacte în care s-a produs accidentul.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.