Rămas bun cu golul victoriei! Costache, ovaționat la ultimul meci și ultima sa reușită pentru UTA
UTA s-a întors în fața propriilor fani după trei meciuri din care nu a cules nimic și – mai ales în ultimul – a părut că nici nu a transpirat. Ploaia măruntă, frigul pătrunzător dar și evoluțiile din ultima perioadă au făcut ca numărul spectatorilor să fie mult sub media meciurilor de acasă ale Bătrânei Doamne, probabil undeva la 4.000.
Cea mai mare dorință a suporterilor arădeni a fost mereu cea de a-și vedea favoriții că dau totul la fiecare duel pentru minge, că aleargă, că arată că își lasă toată energia pe gazon. Asta a contat mereu mai mult decât orice obiectiv, decât orice victorie. Asta nu au văzut cei care suferă pentru UTA în a doua repriză cu CFR, în meciul de la Miercurea Ciuc și mai ales în meciul pierdut la Bistrița.
Costache și compania au intrat astăzi pe gazonul tot mai prost de pe „Neuman” deciși să fie agresivi, să alerge, să pună capul în gheață adversarilor. Asta s-a și văzut. Dacă cei de la Botoșani a părut echipa mai legată, care pasa mai precis și desfăcea jocul pe ambele flancuri, UTA a fost din start o echipă agresivă, un bloc compact și totodată o echipă reactivă. Roman a ratat o bună ocazie în minutul 6 când a șutat cu stângul în peluză și tot el a ales un șut în detrimentul unei pase în minutul 18, șut parat ușor de Anestis.
În primele 20 de minute, deși „desena” frumos, echipa din Botoșani nu s-a apropiat de careul lui Tordai, un portar de a cărui prezență pe teren nu am fost siguri până la fluierul de start al lui Găman. Sota și Odada au făcut un joc solid la mijloc, iar în flancuri, chiar dacă au fost mai dezordonați în jocul de posesie, Alomerovic și Țuțu au închis bine orice încercare de pătrundere a atacanților lui Leo Grozavu.
Pe acest fond, UTA avea să deschidă scorul la o fază la care Țuțu l-a găsit complet liber în careu pe Pospelov care a reluat din zonă centrală, de la 7-8 metri, cu latul în poarta lui Anestis pentru 1-0!
După gol, jocul s-a echilibrat și mai mult, dar tot UTA putea să marcheze după o centrare a lui Roman la care Costache și Abdallah au trecut puțin pe lângă minge. În ultimul sfert de oră, Botoșaniul a împins mai mult construcția spre careul arădean și au apărut primele situații. Dumiter a avut golul egalării în gheată în minutul 31 dar a luftat incredibil din careul mic în urma unui corner al oaspeților. În minutul 34, Ongenda a trimis un șut care a trecut foarte puțin pe lângă poarta apărată de Tordai.
Finalul primul mitan a fost încins. UTA a plecat pe contraatac prin Costache în minutul 45, cpăitanul arădenilor a centrat perfect în careu și Abdallah a pus latul și a înscris, dar după 3 minute de analizat faza în camera VAR s-a decis că a fost offside la Costache. În minutele de prelungiri, Lopez a fost la câțiva centimetri de a egala, dar șutul său din careu a fost deviat de genunchiul lui Pospelov razant cu bara porții lui Tordai, astfel că UTA a intrat cu avantaj minim la vestiare.
Leo Grozavu a schimbat doi jucători imediat după pauză în timp ce Mihalcea a păstrat aceiași formulă în ciuda faptului că Țuțu a fost expus pentru a primi al doilea cartonaș galben și astfel risca eliminarea.
În minutul 49 aveam să asistăm la una dintre cele mai mari ratări a campionatului, o fază la care Anestis a arătat – dacă mai era nevoie – că este cel mai bun portar din Superliga. Tzionis a reluat din voleu la colțul scurt de lângă Suta, Anestis a respins, mingea curgea spre bara a doua unde s-a aflat Abdallah, malgașul a pus latul dar Anestis s-a întins și a respins miraculos, mingea i-a revenit lui Costache în fața porții și grecul a parat și a treia lovitură consecutivă!
La poarta cealaltă, Ongenda putea egala dar șutul său la colțul scurt a fost respins de Tordai în corner. Tot Tordai a boxat o minge trimisă de Mailat din lovitură liberă pe fondul unei dominări teritoriale a oaspeților, o dominare care nu a adus și faze periculoase la poarta Bătrânei Doamne.
Pe o contră, în minutul 71, UTA putea să-și mărească avantajul dar Abdallah n-a fost în ziua sa de gol. Rămas singur cu Anestis la 12 metri de poartă, jucătorul din Mozambic a șutat în piciorul acestuia și scorul a rămas 1-0.
După atâtea ratări uriașe ale lui Abdallah, UTA avea să fie pedepsită în minutul 77. Mailat a executat o lovitură liberă de la 22 de metri, lateral stânga, mingea l-a lovit în cap pe Odada, a ajuns în cealaltă parte în colțul careului, Cîmpanu a preluat și a trimis cu latul la colțul lung fără ca Tordai să poată interveni: 1-1!
Finalul jocului se apropia și echipele păreau tot mai obosite, asta și din cauza stării terenului. Deși cei de la Botoșani continuau să aibă posesia, UTA a continuat să scurteze construcția pentru a juca cât mai perpendicular pe poarta lui Anestis, dar Abdallah a mai ratat o ocazie mare în minutul 84 când a încercat să-l dribleze pe portarul grec și a fost blocat. Două minute mai târziu, Gojkovic s-a accidentat la genunchi și a fost înlocuit cu Țăroi, jucător care avea să fie protagonistul finalului de joc.
În minutul 86, o minge trimisă în spatele liniei defensive ale oaspeților nu a fost urmărită de Abdallah, care era în offside, acesta a lăsat-o inteligent pentru Roman, optarul Bătrânei Doamne a centrat în fața porții, Țăroi a luftat dintr-o poziție ideală dar talpa lui Anestis s-a oprit pe glezna sa și Găman a dictat penalty!
După trei minute de parlamentări și studiat faza la VAR, decizia s-a menținut și Costache a luat mingea pentru a executa lovitura de pedeapsă. Presiunea era imensă pe el pentru că era deja minutul 90 și căpitanul Bătrânei Doamne era la ultimele sale minute în tricoul în dungi roș-albe. S-a concentrat și l-a păcălit pe Anestis cu un șut pe centrul porții pentru 2-1. A urmat o explozie de bucurie în tribune dar și în jurul lui Costache care și-a dezbrăcat tricoul cu numărul 19 și a alergat spre tribuna I.
Meciul părea jucat, UTA avea victoria în buzunar, Grozavu a mutat în minuutl 3 al prelungirilor când l-a trimis pe Bota în locul lui Bordeianu și ne gândeam la ce mai poate ajuta o astfel de mutare. În minutul 5 de prelungiri, la un contratac care nu a fost blocat din față, la centrul terenului, „centralul” Găman a dictat penalty la o presupusă atingere în careu a lui Poulolo asupra nou-intratului Bota! În tribune s-a făcut liniște… Chemat să vadă faza la camera VAR, același Găman a decis că nu e nimic și a întors decizia în uralele tribunei.
La ultima fază, Țăroi a avut o minge ideală în careul advers dar șutul său cu interiorul piciorului drept a trecut peste poartă! S-a încheiat 2-1, Botoșaniul pare și ea că a pierdut deja lupta pentru play-off în timp ce UTA, deși ar mai avea motive de speranțe la primele șase, se bucură de puncte pentru a se distanța de zona minată în vederea play-out-ului. Doar tot anul ni s-a spus că obiectivul e salvarea de la retrogradare…
La final am avut parte de lacrimile lui Costache. Ovaționat de cei din galerie dar și de marea majoritate a celor care au rămas pe stadion și după fluierul final, Costache și-a luat copilul în brațe și în lacrimi s-a despărțit de echipa arădeană pentru o nouă aventură în străinătate, la FC Noah, echipă cu care va juca în play-off-ul Conference League.
Nici nu se putea un rămas bun mai frumos, un rămas bun cu golul victoriei și cu mulțumiri pentru un jucător căruia și atunci când nu i-a ieșit jocul nu am avut ce să-i reproșăm din punct de vedere al atitudinii. Pentru asta a fost aplaudat Costache de un întreg stadion.
UTA Arad – FC Botoșani 2-1 (1-0)
Pospelov 22, Costache 90-11m / Cîmpanu 77
UTA: Tordai (Roșu) – Țuțu (86 Țăroi), Poulolo, Pospelov, Alomerovic – Odada (81 Hrezdac), Sota – Costache, Roman, Tzionis (67 Gojkovic, 86 Iacob) – Abdallah.
Rezerve: Roșu – Iacob, Benga, Stolnik, Popescu, Hrezdac, L. Mihai, Țăroi, Gojkovic, Ciubăncan, Ndon, Van Durmen.
Antrenor: Adrian Mihalcea
FC Botoșani: Anestis – Friday, Miron, Suta, Creț – Bordeianu (90+3 Bota), Petro – Lopez (46 Mailat), Ongenda (72 Bodișteanu), Pănoiu (46 Cîmpanu) – Dumiter (58 Kovtalyuc).
Rezerve: Kukic – Pavlovic, Bota, Diaw, Țăgănașu, Papa, David, D. Dumitru, Bodișteanu, Cîmpanu, Mailat, Kovtalyuk.
Antrenor: Leo Grozavu
Arbitri: George Găman (Craiova) – Florian Vişan (Galaţi), Raul Ghiciulescu (Lugoj). Rezervă: George Roman (Timișoara).
Camera VAR: Adrian Cojocaru (Galați), Daniel Mitruţi (Craiova).
Observator FRF: Marian Salomir (Cluj)
Delegat LPF: Romulus Gabor (Hunedoara)
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.

















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)