miercuri, 22 iulie, 2026

Special Arad Logo

    Update Olimpiu Moruțan, șanse mici să joace luni la Arad! Transferul la Rapid este, încă, blocat

    de Lucian Dănilă | 22 ianuarie 2026, 2:00 PM | Sport

    0

    Olimpiu Moruțan are șanse reduse să fie pe teren luni, la Arad, în meciul pe care UTA îl joacă contra celor de la Rapid. Deși mijlocașul de 26 de ani s-a înțeles cu formația giuleșteană, mutarea nu este nici acum finalizată, iar fotbalistul nu a ajuns la București sub comanda lui Costel Gâlcă cu patru zile înaintea jocului.

    Aradul fierbe înaintea unei noi dispute între UTA și Rapid. Arădenii vor o nouă victorie în fața unei echipe bucureștene care este implicată în lupta la titlu după cea obținută în decembrie cu Dinamo. Ar fi o victorie care ar menține gruparea roș-albă în zona de play-off. De partea cealaltă, Rapid vine și ea la victorie pentru a se menține aproape de liderul din Superliga, Universitatea Craiova.

    În acest moment Moruțan se află în Grecia, deși săptămâna trecută apăruse informația că a bătut palma cu Rapid. Situația sa contractuală este însă complicată de relația tensionată cu Aris Salonic, club cu care nu și-a încheiat încă socotelile financiare.

    Conducerea giuleștenilor evită să confirme oficial transferul. În aparițiile televizate recente, Victor Angelescu a fost rezervat atunci când a fost întrebat despre statutul lui Moruțan, iar motivul este legat de tergiversarea rezilierii contractului cu gruparea elenă. Grecii încearcă să amâne despărțirea, în speranța că vor ieși mai ieftin din această afacere, însă datoriile către jucător sunt consistente, iar Moruțan nu este dispus să renunțe la ele.

    Până la rezolvarea definitivă a conflictului cu Aris – și implicit cu Galatasaray, clubul care deține drepturile federative – rezilierea nu va fi semnată, iar transferul la Rapid rămâne în aer. Această situație îl nemulțumește pe antrenorul Costel Gâlcă, care nu se poate baza pe jucător în startul sezonului.

    „Noi suntem înțeleși, trebuie să-și rezolve el anumite situații cu Galatasaray și Aris”, a declarat Victor Angelescu la emisiunea Fotbal Club, subliniind că, din punctul Rapidului de vedere, lucrurile sunt clare.

    Discuțiile despre salariu au generat și ele controverse. Informația potrivit căreia Moruțan ar urma să câștige aproximativ 40.000 de euro pe lună în Giulești a fost respinsă ferm de Angelescu. „Asta e o tâmpenie! Noi nu avem asemenea salarii. Avem reguli clare. Olimpiu a făcut niște eforturi, a renunțat la niște bani”, a spus oficialul Rapidului.

    În aceste condiții, prezența lui Olimpiu Moruțan în tricoul Rapidului, luni, la Arad, pare puțin probabilă, iar debutul său în Giulești va mai avea de așteptat.

    În 13 martie 2021, deci în urmă cu cinci ani, Moruțan marca la Arad unicul gol al partidei dintre UTA și FCSB, meci încheiat cu victoria bucureștenilor cu 1-0. A fost un gol atpic pentru Moruțan, un jucător scund, pentru că internaționalul român a marcat cu capul de la aproximativ 14 metri de poarta apărată atunci de Florin Iacob,

    O altă legătură a lui Moruțan cu Aradul o constituie prietenia sa cu Dennis Man, colegul său de la echipa națională și fost coleg la FCSB. Cei doi obișnuiesc să-și petreacă vacanțele împreună.

    UPDATE ora 15:25

    Gazeta Sporturilor scrie de câteva minute că Olimpiu Moruțan (26 de ani) a aterizat în România și este pregătit să efectueze vizita medicală și să semneze cu echipa antrenată de Constantin Gâlcă (53 de ani).

    Moruțan a ajuns la aeroportul Henri Coandă în jurul orei 14:30, fiind așteptat de către Ionuț Voicu, delegat și fost căpitan al Rapidului, dar și de Daniel Sandu, directorul departamentului de scouting al clubului.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.