Cântărețul de operă de origine arădeană, Geani Brad, bariton de renume internațional și cadru universitar la Cluj-Napoca, a revenit acasă după 20 de ani pentru un recital dedicat Zilei Culturii Naționale. Născut la Sebiș și format de unul dintre maeștrii dirijori ai Filarmonicii Arad, artistul și-a construit o carieră impresionantă în Europa și SUA, promovând muzica românească pe scene internaționale.

Reîntâlnirea cu publicul arădean a avut loc prin concertul „Muzica românească de ieri și de azi”, care a avut loc luni seara în sala Palatului Cultural. Programul recitalului a inclus lucrări de George Enescu, Dinu Lipatti, Constantin Silvestri, Tiberiu Brediceanu, Vasile Popovici, Marțian Negrea, Adrian Pop și Aurelian Băcan, abordate în formule camerale diverse: pian solo, pian la patru mâini, voce cu pian și clarinet cu pian. Alături de Geani Brad, au urcat pe scenă pianistele Raluca Rad și Czumbil Bernadette, precum și clarinetistul Aurelian Băcan, cu toții cadre didactice la Academia de Muzică din Cluj-Napoca, oferind publicului o seară variată, în care tradiția și creația contemporană românească s-au întâlnit într-un dialog armonios.

Dialogul scurt cu baritonul Geani Brad, pe care vi-l prezentăm în cele ce urmează, a avut loc cu câteva ore înainte de concert, în sala de concerte a Filarmonicii. Cântărețul de operă ne-a vorbit despre revenirea sa acasă după ani de carieră internațională, despre promovarea muzicii românești în străinătate, proiectele sale educaționale și legătura de suflet cu Aradul, pe care își propune să o fructifice în viitorul apropiat.

– Aveți un număr impresionant de concerte în străinătate. Am văzut și că ați lucrat o perioadă destul de lungă în Elveția.

– Da, am lucrat și în Elveția și în Germania. Am cântat în toată Europa și în America. Și în Statele Unite ale Americii. Din anul 2000 am colaborat cu mai multe instituții culturale din străinătate. Din 2007 am fost angajat în Germania, fix la Stadteaterkassel, teatrul de stat de casă. După acei patru ani, am rămas colaborator cu ei, permanent, până la pandemie, dar am fost angajat și în Elveția, la câteva teatre. Și când a început pandemia, m-am gândit să vin acasă. Pentru că familia zicea că totuși să mergem acasă, la părinți. Atunci am venit la Cluj înapoi și am reluat munca la Operă la Cluj și la Academie.

– Ați intrat mereu în legătură cu muzicieni profesioniști din străinătate. Cum e percepută muzica cultă românească acolo? Cât se știe despre compozitorii români?

– Da, să știți că ei au auzit bineînțeles de George Enescu, pianist, violonist și compozitor. Dar eu chiar le-am prezentat lor, în Germania, am făcut și acolo concerte de muzică românească și chiar le-am prezentat și lieduri din folclorul românesc pentru că, în general, Bredicianu a compus pe teme din folclor. Doine, dansuri, etc. Și au fost foarte plăcut impresionați. Dar norocul meu, după aceea, ca să-i atrag, am cântat lieduri românești compuse de compozitori românești, cum este și Enescu, de exemplu, sau alți compozitori care au scris în limbi internaționale. Enescu are cicluri de lieduri în limba franceză, are lieduri în limba germană. Eu în programul de la Arad cânt în limba germană lieduri de Enescu. Și mai sunt compozitori, de exemplu, Adrian Pop de la Conservatorul din Cluj. Tot așa, scris în franceză. Ciclu de lieduri în franceză. Așa sunt versurile.

– Se abordează lucrările compozitorilor românești vreodată în repertoriile din alte țări?

– Se abordează, se cântă. În străinătate, au avut curajul să cânte Enescu. Au cântat Oedip. Dar, bineînțeles că e foarte greu să înveți într-o altă limbă… pentru că ei sunt obișnuiți să cânte întotdeauna în italiană, germană, franceză, engleză. Dar să înveți într-o limbă din asta… foarte greu.

Ei folosesc, adică apelează la coach vocal. Aduc pentru fiecare operă pe care doresc să o joace, să o interpreteze, aduc un specialist în limba respectivă. Și cu specialistul respectiv învață distribuția, corul. După aceea vine cineva ca și cum ar fi un ajutor al coach-ului vocal care învață și el ca să îi mențină, să nu uite toate detaliile astea, își notează, înregistrează cu chestii de accent și de vorbire. Nu e chiar așa simplu. Dar așa am făcut și eu când am cântat în suedeză, de exemplu. Am avut un dirijor în Germania, căruia i-a plăcut anumite lucruri cum am interpretat ei și m-a pus într-o gală de compozitor suedez.

M-am chinuit un pic cu suedeza, pentru că la fiecare cuvânt aproape în limba suedeză când vorbim e ca un semn de întrebări. Pare totul o întrebare, dar de fapt nu-i întrebare, dar așa-i accentul lor.

– Și proiectul acesta cultural, de luni seară de la Filarmonica Arad? Cum a apărut ideea?

– Noi, cadre didactice de la Academia Națională Gheorghe Dima din Cluj-Napoca, avem proiecte sponsorizate de către Academie și mergem în țară la filarmonici sau case de cultură care au pian, cu diverse programe pe care le prezentăm. Și acum ne-am gândit să prezentăm un program ales pentru ziua Culturii Naționale, astăzi (luni, n.red.) avem aici, iar mâine (marți) avem la Satu Mare, tot program pentru Ziua Culturii.

Ne-am gândit să prezentăm un program românesc în trei părți. Titlul este „Muzica Românească de ieri și de azi”. În prima parte a programului sunt clasicii: Lipati, Enescu, Bure, în partea a doua a concertului este Școala Clujeană: Toduță, Adrian Pop, Aurelian Băcan (n.red: clarinetistul recitalului, foto jos), apoi în partea a treia apar influențele populare: Popovici, Prediceanu, Marțian Negrea, Silvestri, cam astea. Este destul de colorat, divers programul, dar e împărțit pe etapele astea.

– Care vi se par provocările din program?

– Mai lejer este cel din folclor, influențele populare, alea sunt mai lejere. Destul de complicate, dar foarte frumoase, sunt liedurile de Adrian Pop. Sunt contemporane. Nu prea ești dublat de pian. Sunt și jocuri, și dansuri. Un lied este inspirat din leagăn. Când mergi așa cu băncuța în parc, înainte, înapoi, înainte, înapoi. Și Enescu, la început în germană, are o încărcătură foarte mare. Este, așa, o insomnie, prin ce trece omul într-o seară când nu poate să doarmă și câte îi vin în minte.

Dar, cum să vă spun, nimic nu-i simplu, pentru că, dacă dorim să interpretăm frumos, trebuie să ne gândim ce a scris acolo compozitorul în text. Și trebuie să transmitem textul. Bineînțeles că și încărcătura muzicală are legătură cu mesajul textului. Dar, de fiecare dată, când interpretez liedurile respective, eu trebuie să adaug ceva. Nu pentru public, că dumneavoastră nu mi-ați auzit poate interpretările, dar pentru mine. Că dacă nu, devine ceva monoton pentru mine. Întotdeauna trebuie să caut ceva, să vin cu ceva nou. Fac în altă parte, un crescendo, decrescendo, sau merg un pic înainte cu tempoul, îl trag înapoi, sau modific ceva accente, ceva trebuie să caut. Să găsesc ceva nou pentru mine. Că dacă nu, dacă avem impresia că știm totul și ăla-i apogeul, începem să ne plafonăm și după aceea numai în jos mergem.

– Vorbind despre nou și de compozitori contemporani, știu că aveți și o asociație culturală. Cum mai este partea de compoziție originală pe muzica cultă în România contemporană? Mai sunt mulți compozitori, putem vorbi de o piață, să zic așa, de creații noi?

– Sunt, sunt. Vreau să vă spun că acum cred că la fiecare universitate sau la fiecare academie de muzică sau școală de profil sunt compozitori, iar școala clujeană de compoziție încă stă foarte bine și tot timpul apar noi compoziții. Am cântat lieduri și de Cristian Bence-Muk, de Șerban Marcu, de Adrian Pop, de Cibișescu-Duran. Sunt o întreagă formațiune, să zic așa, formați acolo de titani: de Țăranu, de Adrian Pop, care acum este pensionat, bineînțeles. Vin tinerii care au învățat la școala lor și tot timpul vin cu idei noi. Și lieduri, asta mă bucură pe mine. Nu scriu nu numai piese instrumentale, ci scriu și piese pentru voce.

Ați pomenit Asociația Culturală Alexandru Fărcaș. Vreau să vă spun un mic detaliu pe care multă lume nu îl știe. Eu am făcut Școala Populară de Arte cu Dan Miculiț la trompetă, la secția Buteni. Și canto am început datorită profesorului meu de cor, de muzică din liceu, Alb Ștefan, care m-a trimis la maestrul Doru Șerban, care a fost dirijorul corului Filarmonicii, de aici, din Arad.

Și sunt singurul discipol al maestrului Doru Șerban care a făcut Conservatorul la Cluj. Pe toți i-a trimis la Timișoara, eu am fost singurul pe care l-a trimis la Cluj și m-a trimis la maestrul Alexandru Fărcaș, tot arădean, bariton. Acesta este motivul pentru care eu am înființat Asociația Culturală Alexandru Fărcaș și am fondat concursul de interpretare vocală Alexandru Fărcaș, pentru că eu consider că datorez foarte multe Aradului și arădenilor și am vrut pe maestrul Alexandru Fărcaș să-l cunoască – oricum o țară întreagă l-a cunoscut – dar acum am internaționalizat concursul și am vrut să-l cunoască lumea întreagă, pentru că ar fi păcat să nu se știe de el și în străinătate, pentru câte a făcut el și s-a zbătut.

Sub conducerea dânsului, Conservatorul din Cluj a primit titulatura de Academie, că a fost rector 10 ani. După aceea a fost director la Opera din Cluj și tot așa, în perioada dânsului, a reușit să primească titulatura de Opera Națională. Lumea nu știe, majoritatea nu știu, dar a făcut și pentru noi, pentru studenți. Mergeam în vacanțe muzicale, mergeam în deplasare, și eu am preluat de la dânsul ideea asta să ajutăm tinerii.

Și avem masterclass-uri internaționale. În anul 2025-2026 am avut 3 masterclass-uri. ACAF singing masterclass este pentru că ACAF vine de la Asociație Culturală Alexandru Fărcaș. Am avut masterclass-uri internaționale cu soprana Tatiana Listic și pianistul David Zobel din Franța. Am avut cu baritonul George Petean, extraordinar, și cu pianista Codruța Ghenceanu. Și ultimul l-am avut acum. Am avut chiar o gală răsunătoare. A fost acum, vineri, în weekend, la Filarmonica de Stat Transilvania din Cluj, primul masterclass oficial al Adelei Zaharia, împreună cu Bianca Murariu. A fost ceva extraordinar și bineînțeles că la fiecare gală acești studenți, care au lucrat cu acești artiști extraordinari români, care cântă pe marile scene ale lumii, au evoluat și ei, adică și Adela a cântat cu ei în gală. A cântat extraordinar. Într-o formă senzațională a fost Adela!

Să știți că lumea crede că vai, ce simplu e! Dar toate astea costă o grămadă de bani. Avem noroc că avem parteneri și sponsori care ne ajută. Pentru studenți, vă dați seama, cât i-ar costa să meargă în străinătate, să lucreze cu un asemenea artist sau să dea audiție la un teatru, să dea audiție la un agent. Noi facem audițiile la Cluj. Noi chemăm agenți din străinătate, iar studenții din Cluj și din întreaga Românie vin și dau audiții acolo. Nu-i costă absolut nimic. Și acum, de exemplu, noi am oferit, ca întotdeauna, cazare și masă. Deci nu-i costă decât transportul, care li se oferă de la stat. Mă rog, cum li se oferă, când gratuit sau cu reducere.

– Chiar și concertul acesta de la Arad l-ați făcut tot prin finanțare…

– Exact, prin fondurile Academiei. Același lucru. Filarmonica din Arad nu trebuie să ne plătească pentru el. Eu, din păcate, n-am mai cântat aici de 20 de ani. Acum mă bucur că am revenit unde am început. Am cântat foarte des la Arad, până când am plecat în străinătate. Dar după aceea s-a întrerupt legătura cu România. Am mai venit să cânt doar la Cluj. Dar acum am reactivat legătura.

Citește și:

Maestrul Răzvan Popovici ne-a împărtășit cum a ajuns SoNoRo Conac un simbol al speranței culturale | Interviu