duminicã, 19 iulie, 2026

Special Arad Logo

    Creștere a cazurilor de afecțiuni respiratorii la Arad. 164 de persoane, dintre care 85 de copii, au ajuns la spital în ultima săptămână

    de Special Arad | 12 ianuarie 2026, 4:25 PM | Sănătate | Știri Arad

    0

    În ultimele șapte zile, 164 de persoane s-au prezentat la Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Arad, fie în Unitatea de Primire Urgențe, fie la cabinetele de specialitate din Ambulatoriu, cu afecțiuni respiratorii, printre care gripă, pneumonii, sinuzite, răceli și bronșite.

    După evaluările medicale realizate în regim de urgență de echipa Unității de Primire Urgențe, împreună cu medicii de gardă din secțiile Pediatrie I și II, Boli Infecțioase (adulți și copii), Pneumologie și Medicină Internă, au fost diagnosticați:

    • 42 de pacienți cu gripă (20 adulți și 22 copii),
    • 76 cu viroze, bronșite și sinuzite (34 adulți și 42 copii),
    • 46 cu pneumonii (25 adulți și 21 copii).

    Reprezentanții SCJU Arad au informat că toți pacienții au primit tratament și recomandări medicale adaptate fiecărei afecțiuni, iar 73 dintre ei (25 adulți și 48 copii) au necesitat internare pentru administrarea terapiei sub supraveghere medicală.

    Citește și: Iarna în Arad: cu caiacele pe Mureș la minus 3 grade; cu mașinile în parcuri, lângă derdelușul de pe mal

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.