Iarna în Arad: cu caiacele pe Mureș la minus 3 grade; cu mașinile în parcuri, lângă derdelușul de pe mal
Nu a mai fost de mult o iarnă adevărată în Arad, așa cum era pe vremuri, spun nostalgicii. Așa că acum când zăpada a acoperit municipiul și județul, rețelele sociale au mai fost pline ochi cu fotografii idilice din oraș, cele mai multe, desigur, de pe malul Mureșului. În ultimele zile, imagini cu Aradul îmbrăcat în alb au invadat Facebook-ul.
Dincolo de starea străzilor din oraș — subiect al unor nemulțumiri constante, generate de modul în care se derulează intervenția firmei cu care Primăria Arad are contract de deszăpezire — din fotografiile postate de arădeni se vede bucuria cu care ninsoarea și iarna au fost întâmpinate, dar și fericirea celor mici ieșiți cu sania în zonele verzi ale orașului.
Arădenii, cu caiacele pe Mureş
De altfel, superbele imagini cu copiii ieșiți la derdeluș pe malul Mureșului și în zona Mărului au făcut obiectul unui material publicat de Special Arad, pe care îl puteți găsi AICI și care a fost foarte apreciat de cititorii noștri.
Însă nu doar săniile au fost scoase din pivnițe, debarale și alte spații de depozitare în aceste zile, șterse de praf și puse la treabă, ci și caiacele.
Un cititor Special Arad ne-a trimis o serie de fotografii în care sunt surprinși mai mulți arădeni ieșiți cu caiacele pe Mureș. Potrivit acestuia, la momentul realizării imaginilor, afară erau minus 3 grade Celsius, însă acest lucru nu i-a împiedicat pe iubitorii acestui sport — cândva foarte practicat în Arad — să iasă pe apele semiînghețate ale râului.
Imagini cu Mureșul parțial înghețat au fost surprinse și postate și de Centrul de Turism Arad, tot spre bucuria celor care iubesc iarna și peisajele sale spectaculoase.


Dezghețarea parcurilor-eșec ale Primăriei Arad
Dincolo de ineditul fotografiilor realizate arădean, cu cele cinci caiace pe Mureș — o adevărată „dezghețare” simbolică a unei activități sportive cu care orașul se mândrea în trecut, care supraviețuiește discret și în prezent — merită menționat faptul că iarna pare să fi readus la viață și parcurile-eșec realizate de administrația locală în ultimii ani.
Parcul Micălaca 300 și parcul din zona Mărului au fost pline, în weekendul care a trecut, de copii, părinți, sănii și zâmbete. Imaginile postate de zeci de arădeni pe rețelele sociale arată cum aceste parcuri, care nu au reușit, de la inaugurarea lor, să atragă locuitorii orașului decât cu ocazia unor evenimente organizate punctual, s-au umplut acum de oameni dornici să se bucure de natură, zăpadă și mișcare.

Cu mașina direct în parc, lângă derdeluș
Bucuria a fost atât de mare în rândul celor ieșiți la săniuș, încât regulile și legile au fost, pe alocuri, abandonate. O postare apărută pe un grup din Arad surprinde, dincolo de veselia copiilor ieșiți la derdelușul natural creat pe malul Mureșului, în zona Parcului Micălaca 300, și faptul că unii dintre cei veniți aici pentru distracție au decis să parcheze mașina direct în parc.
Pentru că întreaga suprafață era acoperită de zăpadă, unii arădeni au considerat că regulile de circulație nu se mai aplică în acest caz. Criticați de unii locuitori ai orașului, cu spirit civic, cei care și-au parcat mașinile „unde au crezut de cuviință” și-au găsit rapid susținători.
Cei indignați de modul în care s-a parcat în parc au fost, la rândul lor, criticați de cei care consideră că sunt prea scrupuloși și că nimic nu ar trebui să stea în calea bucuriei celor mici și a acelor puține momente în care Aradul este acoperit de nea — nici măcar legea.

Despre lege, despre cât de educați suntem din punct de vedere juridic și civic, despre moralitate, dar mai ales despre sfaturile repetate de a „închide ochii”, ar trebui însă să se vorbească mult mai mult. Nu doar pe rețelele sociale, ci peste tot, dacă ne dorim ca civilizația să meargă cot la cot cu bucuria celor mici și celor mari și dacă vrem ca drepturile unora să nu fie încălcate de lipsa de obligații a altora, doar pentru că, uneori, ninge ca-n povești în Arad.
„Un pahar de vin, un somn liniștit și dimineața poate realizezi că postarea asta chiar nu era necesară și că toată lumea ar fi fost mai câștigată”, scrie un comentator la postarea arădeanului care a surprins mașinile parcate în Parcul Micălaca 300, mulțumit să se bucure de iarnă și săniuș și să abandoneze regulile pentru un timp.
Cât timp însă — și câte reguli — pot fi abandonate? Și de către cine?
Până găsim răspunsul ideal la aceste întrebări, altele legate de modul în care Primăria Arad a gestionat acțiunea de deszăpezite şi cât ne-a constat intervenţia îndoielnică a firmei din Deva pot fi puse uşor, iar răspunsul ar trebui să fie şi el unul rapid de dat.
Citeşte şi:
Aradul rămâne sub cod galben de ger. Nopți cu temperaturi de până la -10 grade
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.













Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)