Trump spune că „se va ocupa” de Groenlanda peste două luni. Germania invocă NATO. Oficial de la Casa Albă: „Nimeni nu s-ar lupta militar cu SUA pentru insulă”
Donald Trump a afirmat, într-o declarație citată de presa americană, că Statele Unite „se vor ocupa de Groenlanda în circa două luni”, reluând ideea achiziționării sau preluării controlului asupra insulei arctice, teritoriu autonom aflat sub suveranitatea Danemarcei. Afirmația a fost interpretată drept o intenție politică clară, nu doar o declarație speculativă, mai ales după intervenția armată recentă ale SUA în Venezuela.
Declarațiile recente ale președintelui american Donald Trump privind preluarea Groenlandei au generat reacții ferme în Europa, în special din partea Germaniei, alimentând tensiuni în interiorul alianței transatlantice.
Germania a transmis un avertisment voalat, subliniind că orice tentativă de preluare a Groenlandei prin forță ar putea atrage un răspuns din partea NATO, scrie Digi24. Oficialii germani au reamintit principiile fundamentale ale alianței, inclusiv respectarea suveranității statelor și a ordinii internaționale bazate pe reguli, fără a menționa explicit un scenariu militar.
Pe de altă parte, un oficial al Casei Albe a minimalizat riscul unei confruntări armate, declarând la CNN că „nimeni nu s-ar lupta militar cu SUA pentru Groenlanda”, notează Digi24. Potrivit acestuia, poziția Washingtonului pornește de la premisa că importanța strategică a Statelor Unite în regiune și raportul de forțe fac improbabil un conflict deschis legat de insulă.
Groenlanda, bogată în resurse naturale și cu o poziție strategică-cheie în Arctica, a devenit în ultimii ani un punct de interes major în competiția geopolitică globală, pe fondul schimbărilor climatice și al intensificării rivalităților dintre marile puteri.
Declarațiile lui Trump readuc subiectul în prim-plan și riscă să tensioneze relațiile dintre SUA și aliații europeni, într-un context internațional deja fragil.
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)