Furt de piese MotoGP descoperit în Bologna: român de 37 de ani, suspect într-un dosar de 200.000 de euro
Un român în vârstă de 37 de ani, rezident în Bologna, este cercetat de autoritățile italiene după ce ar fi furat piese de motociclete de curse (MotoGP), pregătite pentru noul sezon competițional. Bunurile, a căror valoare se ridică la aproximativ 200.000 de euro, au fost descoperite de carabinieri în urma unei percheziții domiciliare.
Bărbatul a fost identificat de carabinierii din stația Bologna Borgo Panigale, după ce ar fi fost surprins de camerele de supraveghere în timpul comiterii furtului. Potrivit anchetatorilor, acesta deținea piese de schimb și accesorii pentru motociclete de curse, despre care există suspiciunea că au fost sustrase ilegal.
Conform informațiilor publicate de portalul de știri locale Bolognatoday.it, investigația a fost declanșată în urma unui furt raportat în noiembrie 2025 la compania Ducati din zona Borgo Panigale. Suspectul lucrase anterior în cadrul unei firme subcontractante care avea acces la depozitele producătorului italian.
După semnalarea dispariției pieselor, carabinierii au analizat imaginile de supraveghere și au verificat lista persoanelor care avuseseră acces în spațiile companiei. În urma acestor verificări, românul de 37 de ani a fost indicat drept principalul suspect.
Percheziția efectuată la domiciliul acestuia, la solicitarea Procuraturii Republicii din Bologna, a dus la recuperarea mai multor piese și accesorii destinate campionatelor de elită MotoGP și Superbike. Autoritățile au confirmat că valoarea totală a bunurilor recuperate este estimată la aproximativ 200.000 de euro.
„Operațiunile de recuperare au fost încununate de succes”, se arată în raportul carabinierilor, citat de presa locală. Ancheta continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale și a eventualelor complicități.
Citește și: Enola Day – O întâlnire adevărată de Crăciun
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.













Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)