Percheziții la fostul ministru al Transporturilor, Răzvan Cuc
Procurorii DNA au efectuat marți dimineață percheziții la fostul ministru al Transporturilor Răzvan Cuc și la un om de afaceri, într-un dosar ce vizează acuzații de dare de mită și complicitate la dare de mită, potrivit Hotnews.
Potrivit surselor judiciare citate de Gândul și G4Media, cei doi sunt acuzați că ar fi încercat să-l mituiască pe directorul Registrului Auto Român, Mihai Alecu, cu un comision de 6% din valoarea unui contract-cadru de aproximativ 23 de milioane de lei.
Omul de afaceri vizat este Cătălin Daniel Bușe, administratorul Euro Quip International SRL, care ar fi promis mita în schimbul favorizării firmei sale, inclusiv prin desemnarea preferențială a comisiei de evaluare și semnarea rapidă a acordului-cadru.
Contractul, reînnoit la 21 noiembrie 2025, avea ca obiect servicii de întreținere și service pentru echipamentele de diagnosticare VLT utilizate de RAR. Răzvan Cuc este suspectat că ar fi facilitat aceste demersuri și ar fi intermediat discuțiile dintre omul de afaceri și șeful RAR, anchetatorii susținând că dețin înregistrări ambientale relevante.
Cei doi urmează să fie aduși cu mandat la sediul central al DNA pentru audieri.
Citește și:
IGPR întârzie deciziile: IPJ Arad, fără adjuncți de mai multe luni
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)