sâmbãtã, 20 iunie, 2026

Special Arad Logo

    Patru angajaţi ai Companiei de Transport Public Arad, indicaţi ca responsabili pentru tramvaiul scăpat de sub control la UTA

    de Special Arad | 24 noiembrie 2025, 4:07 PM | Știri Arad | Topic special

    0

    Patru angajaţi ai Companiei de Transport Public (CTP) Arad – doi vatmani şi doi dispeceri – sunt consideraţi responsabili pentru incidentul produs în urmă cu o lună, când un tramvai a pornit singur din depou și a străbătut peste 500 de metri prin Arad, lovind un autoturism și un alt tramvai. În urma coliziunii, șapte persoane au fost rănite și transportate la spital.

    Directorul CTP Arad, Claudiu Godja, a declarat pentru Agerpres că raportul preliminar al anchetei interne arată că cei patru angajaţi au efectuat manevre în depou, moment în care tramvaiul a pornit necontrolat. Vehiculul a traversat intersecţia aglomerată din zona UTA și a continuat pe Calea Aurel Vlaicu, fără ca la bord să se afle un vatman.

    Conform explicaţiilor directorului, tramvaiul avea pantograful ridicat, însă se afla pe un segment de reţea fără tensiune și a fost împins cu un alt vagon până la firul alimentat. Când alimentarea electrică a fost restabilită, tramvaiul a pornit singur. Ancheta internă îi vizează pe cei doi vatmani și cei doi dispeceri implicaţi, toţi rămânând momentan pe posturi până la finalizarea investigaţiei desfăşurate și de Poliţie, sub suspiciunea de vătămare corporală din culpă.

    În ceea ce privește pagubele, tramvaiul vechi, fabricat în anii ’60, nu va fi reparat din cauza costurilor prea mari. Celălalt tramvai implicat, un model Imperio Civitas de generație nouă, se află la fabrica din Arad pentru reparaţii şi ar putea reveni în circulație la începutul anului viitor. Deocamdată, costurile exacte nu au fost stabilite, dar conducerea CTP speră ca acestea să nu depăşească 10.000 de euro.

    Accidentul s-a produs pe 22 octombrie, iar cele şapte persoane rănite, inclusiv un minor, au fost transportate la spital în stare conștientă şi cooperantă, după cum a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Arad.

    Citește și: 🚋 Cazul tramvaiului care a pornit singur din depou. Directorul CTP Arad: „Am început o anchetă internă amănunțită”

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.