sâmbãtã, 18 iulie, 2026

Special Arad Logo

    Mircea Rednic a vizitat Aradul și critică atmosfera din vestiarul echipei naționale: „Cu Edi nu se întâmpla…”

    de - | 20 noiembrie 2025, 3:12 PM | Sport

    0

    Ratarea calificării la Campionatul Mondial continuă să lase loc de comentarii jurul echipei naționale. După înfrângerea cu Bosnia, care a consfințit ieșirea României din cursa pentru primele două poziții ale Grupei H, fostul antrenor al echipei UTA, Mircea Rednic, a lansat câteva critici la adresa atmosferei din vestiar și a comportamentului unor jucători în mandatul lui Mircea Lucescu, el care i-a fost mentor și antrenor fostului tehnician de la UTA, conform iAMsport.ro.

    Mircea Rednic a fost într-o scurtă vizită la Arad în zilele trecute. El și-a exprimat dezamăgirea față de tensiunile apărute între tricolori în timpul meciului de la Zenica, considerând că astfel de episoade nu sunt demne de nivelul echipei naționale. Rednic a subliniat că disputele dintre Rațiu și Dennis Man, observate pe teren, sunt un semnal îngrijorător privind unitatea grupului.

    Acesta a vorbit și despre presiunea uriașă cu care se confruntă selecționerul Mircea Lucescu, amintind că l-a avertizat încă de la început asupra reacțiilor dure ce pot apărea în cazul unor rezultate slabe. Totodată, Rednic a comparat atmosfera actuală cu cea din mandatul lui Edward Iordănescu, despre care spune că reușise să creeze disciplină și apropiere între jucători.

    „Trebuie să fim realiști, avem un lot limitat, e bun. Cu Edi era altă atmosferă, era mai aproape de ei, și mai de vârsta lor, a reușit să creeze o disciplină, în primul rând. La Edi n-am văzut gesturi de felul în care am văzut la meciul cu Bosnia, la Rațiu și Man.

    Nu e normal să se certe între ei, ăla să nu mai alerge, că nu suntem la echipa satelor, suntem la echipa națională a României! Eu cred că, până la urmă, nea Mircea o s-o scoată la capăt”, a transmis Rednic pentru iAMsport.ro.

    „Nu m-am uitat la meciul cu Bosnia, m-am uitat la meciul cu Austria. Voi acum mă sunați după ce am pierdut, trebuia să mă sunați când am câștigat cu Austria! Am zis noi destule, dar chiar nu vreau să comentez. Eu mi-am zis părerea și cu Generația de Suflet, sunt ok, au fost o echipă de suflet, atmosferă, dar a fost și cu mult noroc.

    Au limite, sigur că antrenorul e de vină. Eu am avut și niște clinciuri cu nea Mircea pe situația asta că i-am zis: <>. Asta e România, te desființează și nu meriți”, a mai spus Rednic.

    România va întâlni Turcia în play-off-ul de calificare la Campionatul Mondial. Meciul va avea loc la data de 26 martie la Istanbul. În caz de victorie, România ar mai juca un meci decisiv de calificare cu una dintre selecționatele Slovaciei sau Kosovo.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.