Ceea ce trebuia să fie o reacție instituțională promptă s-a transformat într-un lanț de tăceri birocratice și viduri procedurale, în care fiecare instituție a avut informațiile, dar aproape niciuna nu a acționat la timp — cu o singură excepție: ANAF, care, sesizată fiind, a încercat constant să recupereze ceea ce altora le-a fost mai comod să ignore.

Pentru cei care nu știu, OCPI este Oficiul pentru Cadastru și Publicitate Imobiliară, pe scurt Cartea Funciară.

Suspendarea care a venit după ani de avertismente

Notarul Petru Ioan Fărcuțiu a fost suspendat din funcție prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 2161/C/16.10.2025, act semnat de președintele Camerei Notarilor Publici Timișoara, Eduard Lambert. Documentul prevede suspendarea din exercițiul funcției „pentru neachitarea integrală, la scadență, a impozitelor, tarifelor și a oricăror alte obligații bănești datorate bugetului de stat sau bugetului local, până la achitarea integrală a debitului și, după caz, a penalităților aferente”.

Suspendarea, însă, a venit după 4 ani de la primele semnale oficiale privind datoriile uriașe.

O cronologie a pasivității instituționale

Primele sesizări au fost făcute încă din 2021, când ANAF Arad a transmis adrese către Uniunea Națională a Notarilor Publici (UNNPR), cerând suspendarea activității notarului pentru comportament fiscal neconform. În locul unei măsuri ferme, UNNPR a încheiat procedura disciplinară cu o amendă de 30.000 de lei, pe care notarul a achitat-o imediat. După plată, și-a continuat activitatea ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, deși debitele către stat rămâneau uriașe.

Abia în 2025, după noi sesizări ale ANAF, Ministerul Justiției a ajuns să emită ordinul de suspendare. De la momentul la care OCPI Arad a fost notificat de suspendarea notarului, nu a mai fost primită nicio lucrare la ghișeu din partea acestuia. Întrebarea esențială rămâne: de ce a fost nevoie de patru ani pentru o decizie care, legal, putea fi luată mult mai devreme?

Ani de popriri și executări silite

Potrivit documentelor fiscale, asupra notarului au fost declanșate zeci de proceduri de executare silită: somații, popriri, sechestre și licitații repetate ale unor bunuri. Toate bunurile mobile și imobile au fost puse sub sechestru, o parte dintre acestea fiind deja valorificate prin vânzare la licitație, în timp ce altele au ajuns și la a cincea încercare de adjudecare.

Autoritățile au dispus și ridicarea sumelor din registrul de încasări și plăți al biroului notarial, aplicând procese verbale de sechestru asupra banilor încasați. Cu toate acestea, datoriile nu doar că nu s-au stins, ci au continuat să crească — un efect direct al tolerării prelungite.

Activitate permisă la ghișeu, în plină datorie

În 2021, ANCPI i-a suspendat notarului accesul la sistemul informatic eTerra, însă acesta a continuat să depună lucrări direct la ghișeu, plătind numerar taxele aferente. Această „portiță” procedurală i-a permis să funcționeze ani de zile, deși era în executare silită și cu conturile blocate.

Legea nu interzicea explicit acest lucru, dar spiritul acesteia cerea suspendarea temporară a activității până la clarificarea situației financiare. Vidul procedural a făcut însă imposibilă intervenția rapidă: nu exista un act normativ clar care să interzică depunerea lucrărilor la ghișeu în astfel de cazuri.

Dosar penal și o suspendare tardivă

Notarul Petru Ioan Fărcuțiu are dosar penal pentru reținerea și neplata către stat a impozitelor datorate, instrumentat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, care la un moment dat îi acordase chiar un termen pentru achitarea datoriilor. Abia după expirarea acestui termen și după reluarea presiunii instituționale, Ministerul Justiției a emis ordinul de suspendare. Astfel, ceea ce trebuia să fie o măsură preventivă a devenit una de imagine, venită prea târziu.

Ce poate face un director general de OCPI

Deși un director general de OCPI nu poate suspenda un notar, el dispune de instrumente legale concrete pentru a preveni situații de acest tip:

1. Raportarea debitului către ANCPI și solicitarea executării silite;

2. Suspendarea accesului la sistemul informatic eTerra până la achitarea obligațiilor;

3. Blocarea soluționării lucrărilor neînsoțite de dovada plății;

4. Sesizarea Camerei Notarilor Publici și a Ministerului Justiției;

5. Dispunerea unui control intern dacă s-a tolerat depunerea lucrărilor neplătite.

Mai mult, un director general poate iniția modificarea protocolului dintre Agenție și Uniunea profesională (în acest caz UNNPR), astfel încât să prevină acumularea de datorii.

De asemenea, ar putea solicita un punct de vedere comun cu uniunea profesională pentru a stabili cum se procedează cu actele depuse de notarii aflați în situații similare — mai ales acelea care vizează drepturi reale asupra bunurilor imobile.

Protecția sistemică a constat, de fapt, în tolerarea prea îndelungată a unei situații care au permis acumularea datoriilor.

Vidul procedural care a devenit scut

Problema reală nu a fost doar întârzierea sancțiunii, ci lipsa unui mecanism clar de reacție între instituțiile implicate: OCPI, ANCPI, UNNPR, Camera Notarilor și Ministerul Justiției. Fiecare a avut competențe parțiale, dar niciuna nu a avut inițiativa să intervină decisiv. Singura excepție, cum spuneam, a fost ANAF, care a acționat constant pentru recuperarea prejudiciului, dar s-a lovit de inerția și neimplicarea celorlalți.

Această necorelare administrativă a devenit, în sine, o formă de protecție.

Directoarea Tatiana Clepe: „Trimiteți întrebările în scris!”

Am sunat-o pe Tatiana Clepe să îi solicităm un punct de vedere. Am vrut să o întrebăm privitor la datoria de 1 milion de lei la OCPI. Am mai vrut să o întrebăm cum de s-a acumulat o asemenea sumă uriașă, cum de nu a observat și ce măsuri concrete a luat pentru recuperarea ei. Și când anume. Ne-a invitat să îi adresăm întrebările în scris. Ei bine, le are aici, cu precizarea că mai poate și orice altceva dorește. Iar când o să primim acest punct de vedere îl vom publica.

Concluzie: Între lege și tăcere

Cazul Fărcuțiu nu mai este doar despre un notar dator statului, ci despre un sistem care a învățat să tacă atunci când legea nu spune clar ce trebuie făcut. Tăcerea nu a fost întâmplătoare, ci rezultatul unui mecanism birocratic care preferă să aștepte ordine, nu să acționeze.

Dar dincolo de tăcerea instituțională, există și o răspundere managerială directă. Directorul OCPI Arad, Tatiana Clepe, avea toate pârghiile administrative pentru a acționa mai devreme: putea sesiza ANCPI – a făcut-o, dar poate nu destul, putea solicita executarea silită – a făcut-o, putea propune suspendarea accesului la sistemul informatic – a făcut-o (poate prea târziu) și putea, cel puțin, să inițieze un control intern. Nu a făcut-o. Nu știm de ce, poate nu a dorit. Dar, în fine, nu controlul intern e problema, ci lipsa de analiză corectă a datelor și lipsa de acțiune conformă în vederea prevenției acumulării datoriilor.

Această inacțiune nu e o simplă scăpare. Este o formă de indiferență managerială față de banul public și față de responsabilitatea funcției. În timp ce ANAF încerca să recupereze datoriile statului, conducerea ANCPI/OCPI Arad a ales să privească cumva pasiv la ele.

Un manager care înțelege misiunea instituției acționează pentru protejarea interesului public, nu pentru a menține liniștea din birouri. Ceea ce s-a petrecut aici nu mai e doar o greșeală procedurală. Este o lipsă de reacție managerială care costă statul bani și credibilitate.

Mai grav, lipsa de acțiune nu afectează doar bugetul statului, ci și oamenii cinstiți din instituție — funcționarii care își fac treaba corect, dar care ajung folosiți doar atunci când trebuie găsiți „vinovați” pentru nereguli decise de sus. Un director care ar fi acționat la timp i-ar fi protejat și pe acești angajați, oferindu-le exemplul că legea și corectitudinea se aplică începând de la vârf. Să ști ca și conducător de instituție că cineva are datorii într-atât de mari și să îl lași în continuare să fenteze sistemul, e dovada clară de neimplicare sau, poate, de lipsă de responsabilitate.

Mai grav, poate fi chiar semnul unei complicități tacite, al unei relații de interes sau al unui mecanism prin care instituția închide ochii în mod deliberat.

Vidul procedural și tăcerea instituțională au fost dublate de o conducere care n-a avut curajul și determinarea de a recupera ceea ce statului i se cuvenea — și de a-și apăra propriii oameni care își fac datoria cu onestitate.

Iar în final, niște întrebări retorice: Noi, simpli cetățeni, de cine suntem apărați? De instituțiile de mai sus? Noi ce pățim dacă avem datorii la stat de 100 de lei? Suntem protejați ani de zile fără să fim trași la răspundere?