Conferința-dialog și concert de colinde „Colindul Sfânt și Bun”, ediția a IV-a, o întâlnire de suflet, înainte de Crăciun
Consiliul Județean Arad, Centrul Cultural Județean Arad și Arhiepiscopia Aradului invită arădenii la un eveniment de suflet, care îmbină credința, cultura și bucuria tradițiilor românești: Conferința-dialog și concertul de colinde „Colindul Sfânt și Bun”, ediția a IV-a, parte din Festivalul Itinerant – Caravana Tradițiilor de Iarnă.
Întâlnirea va avea loc joi, 27 noiembrie, ora 19.00, la Sala Polivalentă din Arad, iar intrarea este liberă.
Evenimentul, moderat de pr. Vlad – Sergiu Sandu, îi aduce în fața publicului pe Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul Sălajului și pe Dan Negru, într-un dialog profund despre credință, bucurie, familie și identitate.
Va fi o seară de bucurie și emoție, în care cuvântul și colindul se vor împleti într-un firesc al inimii, readucând în centrul atenției frumusețea curată a trăirii creștine și a tradițiilor noastre românești.
Atmosfera va fi întregită de un concert de colinde și cântece de iarnă susținut de Vlăduța Lupău, Oana Font și Mădălina Boroneant, artiste îndrăgite care vor aduce, prin glasurile lor, căldura Crăciunului de altădată și emoția întâlnirilor simple, pline de dor și lumină.
„Colindul sfânt și bun” nu este doar un eveniment cultural-religios, ci o chemare la reîntoarcerea inimii acasă, acolo unde credința se împletește cu recunoștința, iar tradiția devine prilej de comuniune între generații. În pragul sărbătorii Nașterii Domnului, această conferință-dialog își propune să reaprindă în sufletul fiecărui participant dorul de curat, de frumos, de Dumnezeu.
Organizatorii îi așteaptă pe toți cei care iubesc colindul, valorile autentice și cuvântul ziditor la o seară care promite nu doar reflecție, ci și bucurie.
Citește și:
Avanpremiera filmului Cravata Galbenă, azi și mâine, la Cinema City Arad
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)