Mirel Rădoi vrea să plece de la Universitatea Craiova după înfrângerea cu UTA. Rotaru îl cheamă la discuția decisivă
Universitatea Craiova se pregătește de o nouă schimbare pe banca tehnică, după ce Mirel Rădoi și-a anunțat demisia în urma eșecului suferit pe teren propriu împotriva celor de la UTA, scor 1-2. Înfrângerea i-a scos pe olteni de pe podium și a amplificat tensiunile deja existente în club.
Potrivit informațiilor apărute la Digi Sport, Rădoi le-ar fi comunicat jucătorilor că pleacă, înainte de a-l anunța prin telefon și pe patronul Mihai Rotaru. Decizia a surprins conducerea, însă nu este prima oară când tehnicianul cere rezilierea contractului. Conform Fanatik, aceasta ar fi a șasea tentativă a lui Rădoi de a pune capăt colaborării cu formația din Bănie.
Rotaru i-a solicitat antrenorului o întrevedere finală în cursul zilei, deși pare tot mai puțin dispus să continue alături de fostul selecționer. Relația dintre cei doi s-ar fi deteriorat treptat, pe fondul incertitudinii manifestate de Rădoi în privința proiectului Craiovei.
Starea tensionată a antrenorului a ieșit la iveală și după partida cu UTA, în flash-interviul acordat la Digi Sport, unde Rădoi a avut reacții iritate la unele întrebări ale reporterilor. Deși a considerat că echipa a controlat jocul, tehnicianul a criticat erorile individuale și lipsa de eficiență, recunoscând frustrarea generată de o nouă înfrângere pe teren propriu.
„A fost un joc bun, condus de noi, dar ne strică rezultatul. Trebuie să facem un zid la mijloc, să nu mai lăsăm jucătorii să bată cornere. Sunt multe meciuri în care ratăm cu seninătate și primim goluri prea ușor. E frustrant când pierzi acasă, dar nu ai ce să faci. Chiar dacă e un rezultat mincinos, ai cu trei punte mai puțin. O să încercăm din următoarele șapte partide să avem șapte victorii. Sunt niște factori care generează lucrurile astea.
(întrebare reporter: Cum vă prinde perioada următoare?) Care credeți că ar fi răspunsul? Că am pierdut mi-ar prii, nu? Nu înțeleg întrebările astea retorice, dacă vreți să mă luați la mișto… din respect pentru dumneavoastră vin aici și încerc să vă răspund, dar dacă am pierdut cum ar putea să ne prindă următoarea perioadă? Fericiți, nu?! Nu înțeleg. Trebuie să acceptăm rezultatul. Nu putem să facem ca echipa adversă să nu aibă niciun șut și niciun corner”, a declarat Mirel Rădoi, la Digi Sport.
Viitorul băncii Craiovei urmează să fie decis după întâlnirea dintre Rădoi și Rotaru, însă toate semnele indică o despărțire iminentă. Oltenii intră astfel într-o nouă perioadă de incertitudine, cu șapte meciuri decisive la orizont și cu obiectivele periclitate de turbulențele interne.
Citește și:
Mihalcea: „Nu mă gândesc la play-off”! Laude pentru Luca Mihai
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)