Iartă-i, Domide, iartă-i nea Gigi, că n-au știut ce fac… N-au știut ce fac nici cei de pe banca tehnică, în frunte cu Adi Mihalcea, cum n-au știut nici jucătorii, iar evoluția catastrofală a echipei a umbrit omagiul adus marelui fotbalist.

Meciul de ieri dintre UTA și Oțelul a fost încărcat de emoții. Publicul le-a adus omagii fostului mare fotbalist Flavius Domide, dar și lui Vasi Georgiu, ambii plecați dintre noi în această lună, iar nepotul marelui Domide, Flavius, și Luca, fiul lui Georgiu, au dat lovitura de începere, asta după ce am asistat la un moment de reculegere în care erau derulate pe tabelele de marcaj imagini cu cei doi.

Meciul a început cu câteva ocazii a celor de la Oțelul și ne era teamă ca nu cumva vreun eventual gol al celor antrenați de Gyuszi Balint să strice momentul chiar în minutul 10, atunci când partida s-a oprit și toți cei prezenți pe arenă au ridicat deasupra capului cartoanele care reprezentau tricoul roș-alb al lui Domide, cu numărul 10. N-am înțeles nici îndemnul lui Gabi Iazbinszki, moderatorul arenei, cel care ne cerea să aplaudăm în timp ce aveam deasupra cartoanele. Fizic nu prea e posibil, dar cine știe ce a gândit el…

Așa cum Iazbinszki n-a mai știut ce să le ceară celor prezenți, așa nici Mihalcea n-a mai știut ce să le facă jucătorilor pentru a-i face să conștientizeze la ce echipă joacă, pe ce arenă și cine a fost cel pe care acum îl regretă întregul Arad, Flavius Domide.

„Ar fi trebuit, poate, să fac altă formulă de echipă, ținând cont că unii jucători și în meciurile trecute nu au evoluat foarte bine. Nu am făcut acest lucru, am greșit. Nu am reușit să îi motivez mai mult, deci e tot vina mea. Tot ce s-a întâmplat astăzi e doar vina mea, dar în același timp voi lua măsuri. Nu mi se pare normal să trecem așa, fără a fi repercursiuni. Vreau să îmi cer eu scuze în numele lor tuturor oamenilor care au fost astăzi și ne-au susținut, încercăm să reparăm în etapele următoare. E o situație foarte grea, dar nu e dramatică. Poate deveni, dacă nu reușim să ne capacităm și să depășim această linie penibilă în evoluții”, a spus Adi Mihalcea, după meci.

N-a știut ce face… Cum n-a știut ce face nici când a ales să nu-i bage pe jucători în cantonament. Sau cum n-a știut nici Popescu ce face când prelua mingea tot la 5 metri de el, când stătea tot la 5 metri de adversari sau când a faultat de al doilea galben la 70 de metri de poarta lui Iliev. Cum n-au știut nici fundașii ce să le mai facă jucătorilor de atac de la Galați, sau, de asemenea, cum n-au știut ce să facă nici Padula, Tzionis, Costache și mai ales Coman.

Ne-am despărțit de un mare campion cum a fost Flavius Domide în timp ce în teren era o echipă mică, cu jucători cu obiective mici… Păcat.

În minutul 10 am văzut mulți oameni plângând, mai ales oameni în jur de 70 de ani, cei care erau adolescenți atunci când Domide, Broșovszki, Lereter, Petescu sau Gornea eliminau Feyenoord-ul și câștigau de două ori la rând campionatul în România. Ce echipă mare, ce fotbaliști mari… Din păcate trăim din amintiri și, din nou, ca și în ceilalți ani, singurul obiectiv este acela de a se salva de la retrogradare. Și e realist, și chiar ne sperie.

De ce ne sperie? Ne sperie pentru că vedem care sunt acum echipele aflate sub UTA în clasament: CFR, FCSB, Universitatea Cluj sau Hermannstadt, echipe care cu siguranță nu se vor mulțumi cu aceste poziții.

Dacă nici atmosfera de ieri nu i-a motivat, nu știm ce-i mai poate motiva…