Se lasă seara peste Arad. Mă aflu la Cinema Arta, iar vocile din jur se amestecă firesc cu lumina difuză a ecranului și cu ecoul pașilor care se pierd pe podeaua impregnată de atâtea povești. În jurul meu, o forfotă vibrantă: oameni de toate vârstele, chipuri senine și curioase, o efervescență ce amintește de bucuria descoperirii. Fiecare zâmbet pare o formă de recunoștință, o mărturie tăcută a faptului că filmul devine un limbaj comun. Așa începe fARAD, nu ca un eveniment, ci ca o respirație colectivă, o pulsație comună a celor care cred în forța sincerității cinematografice.

Voluntarii tineri, animați de speranță și de o bună dispoziție molipsitoare, mi-au atras atenția. De la un zâmbet oferit spectatorului curios,  până la o privire atentă, am simțit nu doar devotamentul, ci și inocența începutului, acea energie pură care face ca totul să pară posibil. Ei nu doar întrețin atmosfera, ci o nasc, o poartă, o fac vie. În aer plutea o emoție caldă, o vibrație blândă între oameni care, deși nu se cunosc, împărtășesc aceeași pasiune.

Dar ce este, în fond, fARAD?

Cu siguranță, mai mult decât un festival. Este o confesiune în imagini, un refugiu pentru cei care cred încă în onestitatea privirii cinematografice. Aici, filmele, documentare, scurtmetraje, experimente vizuale, nu se sfârșesc odată cu genericul. Ele continuă în tăceri, în conversații, în acea reverberație lăuntrică ce persistă după un cadru prea intens pentru a fi explicat imediat.

Această continuitate se regăsește și în echipa festivalului: fiecare persoană își cunoaște rolul, fiecare contribuie la armonia generală. Totul pare condus de o rigoare delicată, de o grijă pentru detalii care transformă munca în artă.

Am avut privilegiul de a trăi o seară perfectă. O seară compusă din întâlniri între generații, idei și energii care se completează firesc.

Tema din acest an, „Propagandă”, a adus o notă de luciditate necesară: o invitație de a privi critic, dar și cu empatie, felul în care suntem modelați de narațiuni vizuale, politice sau personale.

Pentru mine, prima seară de fARAD a fost un exercițiu de sinceritate, o introspecție declanșată de imagine. După cele două proiecții, scurtmetrajul „Arad”, coordonat de Carmen Lidia Vidu, urmat de documentarul de lungmetraj „Viitor luminos” de Andra MacMasters, seara a continuat cu un cocktail party, perfect pentru o toamnă blândă. În jur, chipuri frumoase, cinefili, profesioniști și iubitori de film deopotrivă, toți prinși în conversații despre cinema, despre sens și emoții.

Când am părăsit Cinema Arta și am pornit prin centrul orașului, am avut senzația că Aradul însuși respiră altfel. Grupuri de oameni discutau, cufundați în reflecții, păreau să ducă în ei ecoul imaginilor văzute. Pe străzi găseam frânturi de dialoguri despre scene, simboluri, interpretări, semn că nimeni nu se mulțumea cu suprafața. Aradul devenise o scenografie vie, un decor care nu doar găzduiește festivalul, ci participă la el.

Pentru câteva clipe, am înțeles: fARAD nu se desfășoară în Arad, ci împreună cu Aradul. Orașul devine personaj, partener de dialog, martor și complice. Mi-a reamintit că filmul nu este doar artă, ci o formă de conexiune, un limbaj universal al sufletelor care caută experiențe dincolo de cotidian. Poate că acesta este adevăratul puls al festivalului, un ritm interior care continuă să bată în fiecare dintre noi, mult după ce luminile s-au stins.

Mâine, 9 octombrie, începe o nouă zi de fARAD. Iar tu, cititorule, ești binevenit să te alături acestei experiențe.

Mara Iulia

Program complet fARAD #12. O ediție despre PROPAGANDĂ cu 5 zile de proiecții și invitați speciali

Foto: Tomas Arond