Alina Bica scapă definitiv de închisoare. Curtea de Apel București a retras mandatele de arestare
Fosta șefă a DIICOT, Alina Bica, scapă de pedeapsa cu închisoarea după ce Curtea de Apel București a decis, vineri, retragerea mandatului european de executare a pedepsei și a mandatului european de arestare emise pe numele său. Instanța a constatat că pedeapsa de 4 ani de închisoare primită pentru favorizarea infractorului a fost executată integral, scrie digi24.ro.
Decizia magistraților vine după o hotărâre a Curții de Justiție a Uniunii Europene din 4 septembrie 2025, care a clarificat aplicarea sentinței pronunțate anterior. Astfel, judecătorii au stabilit că sancțiunea dictată în 2016 de Înalta Curte de Casație și Justiție a fost deja executată, ceea ce înseamnă că Bica nu mai poate fi urmărită penal pentru această condamnare.
În consecință, instanța a dispus retragerea mandatului european de executare a pedepsei (MEPI nr. 90/2019) și a mandatului european de arestare (nr. 48/2019), ambele emise de Tribunalul București. Decizia este definitivă.
Alina Bica se află în Italia, stat care anterior a refuzat punerea în aplicare a mandatului de arestare, alegând în schimb să recunoască și să execute pedeapsa pe teritoriul său. Potrivit Ministerului Justiției, autoritățile italiene au stabilit măsuri de probațiune pentru fosta șefă DIICOT.
Condamnată definitiv în noiembrie 2019 la 4 ani de închisoare cu executare, Bica fusese dată în urmărire după ce a fugit din țară. Odată cu decizia Curții de Apel București, cazul său se încheie, iar fosta șefă a DIICOT nu mai are de executat nicio pedeapsă.
Citește și:
Bărbat din Bistrița-Năsăud, arestat pentru terorism! Fabrica bombe artizanale și plănuia un atac cu victime multiple
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)