Senatorul USR Răzvan Anghel, discurs dur în Parlament: „AUR atacă pentru că îi sperie ideea că «se poate»”. Moțiunea AUR împotriva ministrei Mediului a picat (P)
Astăzi, în plenul Senatului, senatorul USR de Arad, Răzvan Anghel, a avut o intervenție dură referitoare la moțiunea AUR depusă împotriva ministrei Mediului, Diana Buzoianu. Moțiunea a picat în Camera Deputaților cu 200 contra, 87 pentru și 15 abțineri.
„Moțiunea AUR este o perdea de fum pentru a proteja vechile rețele de interese. Zgomot mult, soluții zero. Nu întâmplător ținta lor e Diana Buzoianu. Îi deranjează că nu face live-uri, ci face ordine”, a declarat senatorul USR.
Anghel a subliniat contrastul dintre spectacolul permanent făcut de AUR și rezultatele obținute de ministra USR a Mediului în doar trei luni de mandat: „De cinci ani, AUR face doar circ și nicio soluție pentru români. În schimb, Diana Buzoianu a redus sinecurile la Romsilva, a demis șefi incompetenți, a trimis rapoarte la Parchet și a dat Gărzii de Mediu instrumente moderne pentru a-și face treaba. Asta îi sperie pe ei: că statul începe să funcționeze.”
Senatorul USR a vorbit și despre miza reală a politicilor de mediu pentru viața oamenilor: „Normalitatea nu e să mergi cu copilul de mână pe stradă și să îl întrebi dacă îl ustură gâtul de la fumul provenit din arderi ilegale. Normalitatea e să le declari război celor care fac asta. Și Diana a făcut-o.”
Anghel a amintit și cazul de la Arad, unde ministra a trimis Corpul de Control la Direcția Silvică după reangajarea, fără concurs, a fostului șef Romsilva, recompensat anterior cu o primă de pensionare de 100.000 de euro.
„Să fie clar: AUR nu o atacă pe Diana pentru că greșește. O atacă pentru că reușește. Și pentru că dovedește că patriotismul înseamnă să aperi pădurile, apele și aerul României, nu să faci live-uri pe TikTok”, a concluzionat senatorul USR.
Răzvan Anghel a transmis un mesaj și pentru deputatul de Arad Mihai Fifor: „Tot ce am spus astăzi se adresează și domnului Fifor pentru că, după ultimele poziționări, pare să fi descoperit brusc vocația de parlamentar aflat în opoziție deși e la guvernare”.
Comunicatul de față a fost publicat contra cost. Conținutul acestuia reprezintă în mod exclusiv punctul de vedere al partidului / organizației mai sus amintit/e, pentru care Redacția Special Arad nu-și asumă nicio responsabilitate.
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.














Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)