Control judiciar pentru cei trei polițiști de frontieră care au ascuns furtul țigărilor de contrabandă din camera de corpuri delicte de la Turnu. UPDATE. Ce spun procurorii
Cei trei polițiști de frontieră care au făcut parte din comisia de inventariere a bunurilor din camera de corpuri delicte – care se afla la Turnu – au fost plasați sub măsura preventivă a controlului judiciar.
Vali Girigan, care este și șef birou – Cătălin Crăciun și Alexandru Simionovici sunt cercetați – potrivit informațiilor noastre – pentru comiterea infracțiunilor fals intelectual și fals în declarații.
Luni, 22 septembrie, au avut loc mai multe percheziții la Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Arad și la domiciliile celor trei polițiști de frontieră în acest dosar, în urma acestora Vali Girigan, Cătălin Crăciun și Alexandru Simionovici fiind reținuți inițial, iar ulterior, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad dispunând luarea măsurii preventive a controlului judiciar .
Cei trei polițiști de frontieră i-ar fi acoperit pe colegii lor, Gabriel Tișeanu și Marcel Ioan Vultur, care ar fi sustras 922 de baxuri de țigări de contrabandă din camera de corpuri delicte de la Turnu, faptă descoperită în luna iunie a acestui an. Cei doi au fost arestați preventiv pentru 30 de zile.
UPDATE
În legătură cu acest dosar, Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad a transmis următoarele:
„În continuarea cercetărilor din cadrul dosarului penal privind sustragerea baxurilor de ţigarete din Camera de Corpuri Delicte aflată în PTF Turnu, în data de 23.09.2025, prin ordonanța procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad s-a dispus punerea în mișcare cu privire la săvârșirea, în data de 28.11.2024, a unei infracțiuni de falsul intelectual față de trei inculpați; săvârșirea, în data de 27.11.2024, a unei infracțiuni de falsul în declarații față de un inculpat.
Totodată, prin ordonanța procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad s-a dispus luarea măsurii controlului judiciar față de cei trei inculpați, pentru o perioadă de 60 zile.
În esență s-a reținut că la data de 27.11.2024, unul dintre inculpaţi, lucrător de poliţie în cadrul STPF Arad, cu atribuţii de gestiune a bunurilor aflate în Camera de Corpuri Delicte organizată la nivelul STPF Arad, a întocmit, în fals, un înscris în cuprinsul căruia a declarat că toate valorile materiale și bănești aflate în gestiunea sa, se găsesc în încăperile din Camera de Corpuri Delicte, fiind incluse astfel și țigaretele nemarcate care au fost sustrase de inculpatul V.M.I. cu sprijinul inculpatului T.G. și care se aflau în clădirea administrativă a PTF Turnu, declarația pe proprie răspundere fiind dată de către inculpat în fața unor funcționari publici, respectiv a membrilor comisiei de inventariere din cadrul PTF Turnu, fiind declarate astfel aspecte necorespunzătoare adevărului.
De asemenea, în data de 28.11.2024, cei trei inculpați, lucrători de poliţie în cadrul STPF Arad, în calitate de membri ai comisiei de inventariere constituite în cadrul STPF Arad, cu ocazia efectuării inventarului anual al bunurilor depozitate în încăperile ce formează Camera de Corpuri Delicte, au întocmit împreună, în fals, un înscris în care au atestat în mod nereal că, în urma verificării stocului scriptic cu stocul faptic nu s-au constatat minusuri în gestiune, cu toate că, la acea dată, era deja sustrasă o cantitate considerabilă de baxuri cu țigarete nemarcate care se aflau în clădirea administrativă a PTF Turnu.
Dosarul penal este instrumentat de Inspectoratului de Poliție Județean Arad – Serviciul de Investigații Criminale, Inspectoratului de Poliție Județean Arad – Poliția Orașului Nădlac, Inspectoratului de Poliție Județean Arad – Poliția Orașului Pâncota, I.P.J. Arad – Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad”.
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.














Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)