duminicã, 19 iulie, 2026

Special Arad Logo

    Media Art Prize Only Tomorrow | Tinerii artiști și-au prezentat lucrările premiate la Galeria Alfa 📸 FOTO ▶️ VIDEO

    de Tomas Arond | 21 septembrie 2025, 1:49 PM | Cultură | Educaţie | Topic special

    0

    Sâmbătă, 20 septembrie, Galeria Alfa a găzduit vernisajul expoziției MEDIA ART PRIZE Only Tomorrow, eveniment dedicat adolescenților între 14 și 19 ani pasionați de arta media.

    Expoziția a adus în fața publicului creații curajoase și experimentale din domeniul artei digitale, al animației, al instalației și al video-artului, marcând totodată și ceremonia de decernare a premiilor competiției.

    @specialarad.ro Media Art Prize Only Tomorrow – vernisaj / premiere #mediaartprize #artamedia #galeriaalfa #arad #specialarad ♬ original sound – Special Arad

    Evenimentul a fost deschis de Conf. Univ. Laurian Popa, din partea Facultății de Design a Universității „Aurel Vlaicu” Arad, instituție parteneră a proiectului. „Acest proiect este important pentru orașul Arad pentru că coagulează mai multe școli, mai multe instituții, chiar și instituții de învățământ superior. (…) Lejeritatea cu care ei operează și vor să cunoască și să experimenteze chestii noi pe mine efectiv m-a uimit și descopăr asta în continuare și la studenți, dar mai ales la elevi, care vin din spate cu un alt backup și o altă construcție vizavi de noile tehnologii”, a declarat artistul / profesorul universitar în cadrul discursului de deschidere.

    În competiția din acest an au fost premiați zece adolescenți:

    •  Premiul I (3000 lei): Lauko ThoraHome Renovation Through Demolition (video, instalație, print 3D)

    •  Premiul II (2000 lei): Rus Cătălin CristianTarot – Seraphim Visions (fotografie digitală, colaj digital, print)

    •  Premiul III (1000 lei): Zabos KrisztinaGăsit și pierdut (ilustrație digitală)

    Premii speciale – participare Youth Exchange Ars Electronica:

    •  Elisa MogaTrăieşte momentul – ziua de mâine nu este promisă nimănui (video)

    •  Maia StănescuMarea Neagră: prețul adevărat al petrolului (afiș, ilustrație digitală)

    Distincții speciale:

    Ardelean Lorena (Înăuntrul meu – animație), Codrean Iulia (Echilibru în contrast – animație), Glăvan Maia Valentina (Jurnal-vizual – video), Kun Maria (Mad Hatter – ilustrație digitală), Mateș Patricia Ana-Maria (To sugar – Space2 – ilustrație digitală).

    Media Art Prize Only Tomorrow - Galeria Alfa (4) Media Art Prize Only Tomorrow - Galeria Alfa (3) Media Art Prize Only Tomorrow - Galeria Alfa (2)

    În cadrul expoziției au participat și tineri artiști internaționali, în cadrul colaborării cu celebrul festival de artă media Ars Electronica din Linz (Austria), respectiv Sophie Kurz (Austria), câștigătoare U19 Create Your World Ars Electronica 2025, și Balázs Szélig (Ungaria), câștigător <19 Shape Your World C3 Foundation 2024.

    Organizatoarea evenimentului, artista și profesoara Nita Mocanu, președinte al Asociației Doar Mâine, a subliniat că, dacă în 2025 concursul s-a adresat exclusiv județului Arad, anul viitor se dorește extinderea lui la nivel național.

    Proiectul MEDIA ART PRIZE Only Tomorrow a fost realizat de Asociația Doar Mâine și co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.