Jurnalista chineză Zhang Zhan, condamnată la încă 4 ani de închisoare pentru investigațiile despre COVID-19
O jurnalistă chineză care a relatat despre primele zile ale pandemiei de COVID-19 la Wuhan a primit o nouă condamnare la patru ani de închisoare, a anunțat organizația Reporteri Fără Frontiere (RSF), citată de Rador.
Zhang Zhan, în vârstă de 42 de ani, fusese deja condamnată în 2020 la aceeași pedeapsă, sub acuzația de „provocare de conflicte și tulburarea ordinii publice”, după ce publicase relatări directe din Wuhan despre răspândirea virusului. Noile acuzații au fost formulate în termeni identici, deși ele se referă la comentarii critice publicate ulterior pe site-uri din străinătate.
RSF a denunțat verdictul, subliniind că Zhang „ar trebui să fie recunoscută drept un erou al informației, nu supusă unor condiții de detenție brutale”. Și alte organizații internaționale, inclusiv Comitetul pentru Protecția Jurnaliștilor, au condamnat cazul, considerându-l „o nouă acțiune de persecuție” și cerând eliberarea imediată a jurnalistei.
Zhang fusese arestată inițial după ce a publicat luni la rând imagini și relatări din spitale supraaglomerate și străzi pustii, care contraziceau versiunea oficială a autorităților. La scurt timp după reținere, a intrat în greva foamei, fiind imobilizată și hrănită forțat, conform avocaților săi. Eliberată în mai 2024, ea a fost reținută din nou trei luni mai târziu și plasată în Centrul de Detenție Pudong din Shanghai.
China rămâne țara cu cel mai mare număr de jurnaliști aflați în detenție – cel puțin 124, potrivit RSF. În clasamentul mondial al libertății presei pe 2025, statul ocupă locul 178 din 180.
Ironia situației este că doar cu o săptămână înainte de condamnarea lui Zhang, parlamentul chinez adoptase o lege privind urgențele de sănătate publică, care permite raportarea directă a incidentelor, fără aprobări prealabile din ierarhia oficială.
Citește și: Știri aproape ratate (39). Toate relele lumii, pumni în gură și o dâră de lumină peste goticul nostru modern
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.













Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)