Omul de afaceri Luca Adrian reia planul zonei comerciale și de depozitare de la ieșirea din Arad spre Oradea
Omul de afaceri Luca Adrian reia planurile de a construi o zonă de servicii, comerț și depozitare la ieșirea din Arad către Oradea, solicitând în acest sens Consiliului Local să aprobe actualizarea Planului Urbanistic Zonal. Înainte de supunerea la vot într-o viitoare ședință, conform legii, proiectul a fost publicat pe site-ul Primăriei pentru consultarea cu cetățenii.
Zona va cuprinde spații destinate atât pentru servicii și comerț, cât și pentru logistică și depozite, urmând să se extindă pe 7 parcele de teren arabil situat între benzinăria Gazprom și Centrul de Testare a Solului, de la ieșirea din cartierul Grădiște.
Proiectul este practic o actualizare pentru documentația aprobată în Consiliul Local în anul 2017, care viza tot 83.023 mp (8,3 hectare), fiind aduse modificări la nivelul amplasării construcțiilor, după cum puteți observa și în schițele de mai jos:
Schiță PUZ aprobat 2017:
Schiță PUZ 2025:
Planul Urbanistic Zonal aprobat în 2017 a fost întocmit de Biroul Individual de Arhitectură Alexandra Cornea, avându-l ca arhitect cu drept de semnătură pe Gheorghe Seculici, iar actualizarea care așteaptă acum aprobarea a fost întocmită de firma timișoreană RIF Style Project SRL. La fel ca în cazul primei variante, clădirile ar urma să aibă o înălțime maximă de 2 etaje.
Întreaga documentație actualizată poate fi consultată aici: Primăria Municipiului ARAD-Proiect de hotărâre nr. 43 din 11.09.2025.
Cei interesați să transmită recomandări cu privire la documentația respectivă, pot să redacteze un mail pe care să îl trimită pe adresa [email protected] , până la data de 22 septembrie 2025.
Citește și:
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)