A început procedura de selecție a unui director general la CTP. Claudiu Godja, ajuns la final de mandat
Consiliul de administrație de la Compania de Transport Public (CTP) Arad a declanșat procedura în vederea selectării unui director general, întrucât mandatul actualului director, Claudiu Godja, a ajuns la final.
Claudiu Godja este directorul general al CTP Arad încă din 2017, reușind să obțină câte un nou mandat la câte 4 ani. Mandatul actual a ajuns la final în luna iunie a acestui an, iar conform noilor prevederi ale AMEPIP, pe lângă comitetul care este alcătuit din consiliul de administrare, selecția trebuie asistată și de un expert independent specializat în recrutări, întrucât Compania de Transport Public are peste 50 de angajați și cifra de afaceri se încadrează în acest barem (CTP are o cifră de afaceri de 7,3 milioane euro).
La ora actuală, selecția este la faza de depunere a dosarelor (la care are posibilitatea să aplice inclusiv actualul director), urmând perioada de interviuri, examinare și de publicare a listelor scurte și a rezultatului final.
Obiectivele solicitate pentru mandatul 2025-2028 în conducerea CTP Arad
În scrisoarea de așteptări publicată pe site-ul companiei, se stipulează că directorul Companiei de Transport Public Arad are ca obiectiv principal pentru mandatul 2025-2028 folosirea eficientă a banilor și a bunurilor publice, astfel încât cheltuielile să fie acoperite din veniturile proprii, fără a afecta calitatea serviciilor. Se dorește introducerea unui sistem unic de bilete și abonamente valabile pe toate mijloacele de transport.
Compania își propune să modernizeze serviciile, adaptând capacitatea vehiculelor la numărul real de călători, asigurând siguranță și confort, precum și o organizare mai bună a curselor prin dispecerizare permanentă.
Un alt obiectiv important este orientarea către călători: transparență, informare clară despre trasee și orare, servicii continue și de calitate, dar și sprijinirea dezvoltării locale printr-o infrastructură modernă.
La nivel intern, accentul se va pune pe motivarea și instruirea personalului, crearea unui mediu de lucru profesionist și pe transparența în achizițiile publice.
Totodată, compania intenționează să se concentreze pe protecția mediului, prin folosirea rațională a resurselor și reducerea impactului negativ al transportului asupra naturii (tramvaie și autobuze electrice, etc.).
Mai multe detalii despre procedura de selecție a directorului general pot fi obținute și pe site-ul oficial al Companiei de Transport Public Arad, aici: Anunț recrutare – selecție director general CTP Arad – Compania de Transport Public Arad S.A.
Citește și:
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)