În mod normal, când te gândești la populația Aradului de acum 80 de ani și la stilul ei de viață, ai presupune  că atunci când mergea la film, toată lumea era fascinată de orice lucru, cât de mărunt, proiectat pe ecran. Că se minuna, că se înghesuia să vadă pelicule ce, probabil, erau o raritate și accesibile doar pentru elită. Ei bine, nici că se poate să fii mai departe de adevăr…

Filmele erau la îndemâna oricui în anii 30, așa cum sunt și acum. Ba poate chiar mai la îndemână. Aradul avea 4 cinematografe în municipiu și altele la Aradul-Nou, Chișineu-Criș, Hălmagiu, Pecica, Nădlac, Pâncota și Ineu. Deci mersul la film era o activitate destul de banală în viața interbelicilor. Iar în ceea ce privește entuziasmul cu care așteptau următoarea premieră, acest aspect este discutabil. Chiar dacă lumea mergea în mod constant să vadă ultimele creații din străinătate, existau și atunci, ca și acum, critici care considerau că, în ceea ce privește calitatea intelectuală, filmele rulate erau derizorii. 

De aceeași părere era și redacția ziarului „Știrea”, care își avea sediul pe Str. Românului, la nr. 6, publicând un articol lung în care își exprimau nemulțumirea față de „filmele proaste” și anunțând că spectatorii aveau să fie „salvați” de ele (fragmente din articolul respectiv puteți citi mai jos). Din ceea ce prezentau ei, situația filmelor străine nu avea să fie roz deloc. Aradul (ale cărui cinematografe se aflau, pare-se, sub conducerea Timișorii) și toate orașele din România, porneau „la luptă” împotriva producțiilor străine, plângându-se de calitatea proastă a acestora și sesizând că singurele filme mai „de Doamne ajută” erau producțiile maghiare și germane, însă pe acestea le considerau  o amenințare, un instrument de propagandă.

În ce măsură au reșit să mențină cenzura pe care și-o propuseseră e greu de spus. După ce am răsfoit paginile  mai multor numere aparținătoare ziarului în cauză, am văzut în continuare, în decursul anului respectiv, același tip de filme anunțate la rubrica programelor de cinema. Pare-se că, la fel ca în timpurile actuale, „trendul” filmelor apărute la cinema era stabilit de gusturile  majorității  spectatorilor și nu de cele ale criticilor de film.

 Fragmente din articolul intitulat „Noua eră a cinematografelor comunale”, apărut în Ziarul „Știrea”, în anul 1933.