Populația României a scăzut cu peste 31.000 de persoane într-un an
Populația rezidentă a României a scăzut cu 31.545 de persoane față de începutul anului trecut, ajungând la 19.036.031 de locuitori, în timp ce fenomenul de îmbătrânire demografică se adâncește, potrivit datelor publicate vineri, 29 august, de Institutul Național de Statistică (INS), citate de Romania-Insider.com.
Cauza principală a scăderii populației o reprezintă sporul natural negativ, de -101.800 persoane.
În mediul urban, populația rezidentă era de 9,768 milioane de persoane, înregistrând o scădere de 1,3% față de aceeași perioadă din 2024.
Datele INS arată că ponderea vârstnicilor (65 de ani și peste) a continuat să crească, ajungând la 20,3% din totalul populației, în timp ce segmentul 0–14 ani a coborât de la 15,9% la 15,6% în ultimul an. În consecință, indicele de îmbătrânire demografică a urcat de la 125,8 la 130 de persoane vârstnice la 100 de tineri (1 ianuarie 2025). Raportul de dependență demografică a rămas constant, la 56,1 persoane tinere și vârstnice la 100 de adulți.
În privința migrației, în 2024 numărul imigranților a depășit pe cel al emigranților cu 58.800 de persoane. Bărbații au fost majoritari atât în rândul emigranților (57,6%), cât și al imigranților (58,3%).
„România continuă să fie o țară de imigrație. Totuși, soldul migrației internaționale, aflat în scădere față de anii anteriori, nu a reușit să compenseze sporul natural negativ (-102.000 persoane). Astfel, la 1 ianuarie 2025, populația rezidentă a României a fost mai mică decât la aceeași dată din anul precedent”, precizează INS.
Citește și:
Potrivit unui studiu, populația mondială este așteptată să scadă
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.














Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)