Partidele din coaliție au agreat 99% din Pachetul 2 de măsuri. Vineri seara va fi aprobat în Guvern
Ministrul Apărării Naţionale, Ionuţ Moşteanu, afirmă că partidele din coaliţia de guvernare au agreat 99% din Pachetul 2 de măsuri fiscal bugetare, el opinând că, vineri după-amiază, pachetul va fi adoptat de Guvern, potrivit ProTv.
„Corecţia acestui deficit nu se poate întâmpla peste noapte, există o inerţie a unor cheltuieli ale statului şi aici mai avem de lucrat”, susţine Ionuț Moșteanu.
„Am ajuns la o variantă agreată într-un procent de 99%, aş spune, de către toate partidele din coaliţie, pentru acest pachet 2 şi aşteptăm ca la finalul săptămânii, deci mâine şi poimâine va fi consolidat, din proiectele care au fost puse în transparenţă şi care au fost discutate în coaliţie, va fi consolidat un singur proiect care apoi îşi va lua toate avizele şi vineri după amiază, seara, probabil, vom avea o şedinţă de Guvern în care vom aproba acest pachet”, a afirmat Moşteanu, marţi seară.
El a subliniat că „pe fiscalitate mai sunt două-trei lucruri” care mai sunt de discutat, subliniind că, nefiind titular la ministerele care au legătură directă cu aceste măsuri, nu le va comenta.
„E important că facem paşii aceştia, că premierul Bolojan e foarte hotărât să echilibreze fiscal-bugetar România, pentru că nu arăta prea bine şi încă nu arată prea bine, nu e rezolvată problema, am intrat în anul ăsta cu un deficit enorm şi corecţia acestui deficit nu se poate întâmpla peste noapte, există o inerţie a unor cheltuieli ale statului şi aici mai avem de lucrat”, a adăugat Ionuţ Moşteanu.
Sursa: stirileprotv.ro.
Citește și:
Agromalim 2025 – 35 de ani de tradiție și inovație în sprijinul agriculturii românești
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)