Accident rutier la intrarea în Lipova! Sunt cinci victime, dintre care doi sunt copii
La intrarea în orașul Lipova a avut loc un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme. În urma impactului, au rezultat cinci victime — trei adulți și doi copii.
Trei dintre acestea au fost preluate de ambulanțele Serviciului de Ambulanță Județean, iar două de echipajele SMURD.
Toate persoanele implicate erau conștiente și cooperante, însă o fetiță a acuzat dureri toracice și abdominale, fiind transportată la spital pentru investigații suplimentare.
Autoritățile competente efectuează cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.




















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)