Accident grav în zona Gurahonț: un tânăr de 37 de ani și-a pierdut viața după ce mașina în care se afla s-a răsturnat
Un accident rutier tragic a avut loc în această seară, în jurul orei 22:01, în localitatea Pescari. O mașină s-a răsturnat, iar în urma impactului, o persoană a fost găsită inconștientă la fața locului.
La locul accidentului a fost direcționat un echipaj SAJ B2 din Gurahonț. Din păcate, victima, un bărbat în vârstă de 37 de ani, a fost găsită în stop cardiorespirator. Echipajul medical a început imediat manevrele de resuscitare, însă, în ciuda eforturilor depuse, acestea nu au avut succes.
Autoritățile urmează să stabilească circumstanțele exacte ale producerii accidentului.

Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.













Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)