vineri, 12 iunie, 2026

Special Arad Logo

    Ons Jabeur, fost număr 2 mondial în clasamentul feminin de tenis, se retrage la doar 30 de ani

    de - | 18 iulie 2025, 7:20 PM | Sport

    0

    Ons Jabeur, cea mai bună jucătoare de tenis de pe continentul african, a decis să pună capăt definitiv carierei, la doar 30 de ani. Sportiva din Tunisia, aflată pe locul 71 mondial, a anunțat că decizia vine ca urmare a ultimilor di ani în care a fost chinuită de accidentări, scrie adevărul.ro.

    Anul trecut, Ons Jabeur s-a retras temporar din tenis, din cauza accidentărilor. A revenit în acest an plină de entuziasm, însă lucrurile nu au stat așa cum și-a dorit. A atins sferturile de finală de la Brisbane, Doha și Berlin, însă, ieșită în primul tur la Wimbledon, sportiva și-a anunțat fanii că se retrage definitiv din tenis.

    Fost număr 2 WTA, în iunie 2022, Ons Jabeur a decis că retragerea definitivă din sportul de performanță este cea mai bună decizie pe care o poate lua: „În ultimii doi ani, m-am forțat foarte mult, luptându-mă cu accidentările și confruntându-mă cu multe alte provocări. Dar, în adâncul sufletului, nu m-am mai simțit cu adevărat fericită pe teren de ceva vreme. Tenisul este un sport minunat, dar acum cred că este timpul să mă pun pe primul loc: să respir, să mă vindec și să redescopăr bucuria de a trăi simplu. Vă mulțumesc pentru sprijinul vostru”, a scris Ons Jabeur, într-un comunicat postat pe rețelele de socializare.

    Tunisianca a fost printre jucătoarele care au susținut-o pe Simona Halep în perioada în care românca s-a confruntat cu problemele legate de dopaj.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    2 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.