sâmbãtã, 18 iulie, 2026

Special Arad Logo

    Pola Zilei: Prin ce se asemănă podul de la Avignon cu cel de la Arad?

    de E. Nola | 12 iulie 2025, 11:16 AM | Pola Zilei | Recomandările editorilor

    6

    Întrebarea nu ne-a venit așa din senin. Nu de alta, dar în ultima vreme a fost mai rar senin pe aici, la Arad. Și nu doar din cauza vremii.

    S-au întâmplat multe, se întâmplă în continuare, Bibi al nostru și Iustin Cionca al lor sunt în plină efervescență, organizează evenimente pe bandă rulantă – hobanate și ondulate și pe contre, desigur – fiind observați pe neobservate de cel care din spate dirijează totul.

    Așa că festivaluri peste festivaluri, expoziții peste expoziții, vacanța explodează pe nesimțite peste tot, inclusiv în preocupările celor din fruntea comunității. Și toate astea în timp ce inaugurarea podului hobanat și ondulat peste Mureș s-a amânat, cel puțin până acum, până la sfârșitul anului. Și uite așa ne-a venit întrebarea, având în vedere că atât Aradul cât și Avignon este un oraș al festivalurilor de teatru, nefiind niciun secret că cel underground de la noi și de acolo își trage inspirația.

    Și tot gândind la toate astea, ne-a venit în minte imaginea celebrului pod peste râul Ron, construit acum vreo șapte sute de ani și care, chiar dacă pe jumătate, poate fi folosit încă de turiști. Nemaivorbind de celebra cântare Sur le pont d’Avignon, o melodie care a înscris numele orașului în subconștientul unei lumi întregi.

    Cu toate astea prin cap ne-am zis noi să vă întrebăm de asemănări și diferențe, chiar dacă, la prima impresie, s-ar părea că cele două poduri n-au nicio treabă unul cu altul, asta ca să nu mai zicem de cele două orașe.

    Și nu uitați, în timp ce răspundeți, fredonați și Sur le pont d’Avignon…

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Sondaj: Prin ce se asemănă podul de la Avignon cu cel de la Arad?

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. == O VORBA DE LA NEMTZI SPUNE CA PODURILE SUNT FALA ORASULUI . – PODUL ARATA EXCELENT PT HALTA ARAD UNDE TOTUL E DE CATEG A 4A – SPITALUL STRANDUL, ORASUL ,LICEELE HAIMANALELE POLITICE STRUCTURILE BUGETARE . IN DOUA CUVINTE –TELEORMANUL VESTULUI == TRAIASCA CIROZA GALBENA CARE MACINA ARADUL .– SCARBA MI E

      +17 voturi
      +1
      -1
    2. Privesc imaginea prezentată, mă cutremur și nu-mi vine să cred:
      Are un nume, în domeniul ingineriei podurilor: Efectul “Monroe”* încremenit.
      [Vezi celebra fotografie, deasupra unei guri de ventilație a metroului New York-ez, a celebrei vedete hollywoodiene, referirea făcându-se la unduirea necontrolată a rochiei.]
      *Pe INTERNET mai greu de găsit astăzi, termenul va fi revigorat, de hamacul întins (vorba vine, “întins” 🤪) peste Mureș, în care-și doarme rațiunea locală, somnul.
      *
      Noi, “Pro Urbe Arad”, am trimis o adresă Domnului Santiago Calatrava Valls, arhitect și inginer structurist, creatorul unei complexe și elegante structuri de pod, pe vremea când se cristaliza inițiativa monstrului, atrăgând -cu îngrijorare- atenția, asupra ideii ce se coace la Arad.

      +6 voturi
      +1
      -1
    3. Ambele sunt istorie .
      Nici unul nu e proiectat de Calatrava
      Marilyn Monroe nu a călcat pe nici unul dintre ele .
      Rugăm frumos publicarea răspunsului transmis de Calatrava la adresa Pro Urbe. Nu doar pentru a măsura efectul Pro Urbe asupra orașului ci și pentru a depista un posibil vinovat moral ( de care avem atâta nevoie ) , responsabil prin tăcere pentru grozăvia de pe Mureș.

      0 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    8 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.