La două zile după „Barbarii”, Garda de Mediu se sesizează în privința arborilor otrăviți de la Libelula – o poveste cu prea multe semne de întrebare
Garda de Mediu s-a autosesizat la două zile după apariția materialului „Barbarii. Cum își omoară Aradul copacii – episodul Libelula, cu găuri în arbori, sare și erbicide” și, în frunte cu comisarul-șef Viorica Graur, a venit în inspecție la fața locului.
După verificările de rigoare, instituția a anunțat, printr-o postare pe contul său de Facebook, următoarele:
„În urma unor inspecții de mediu efectuate pe raza municipiului Arad de către comisari ai Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Arad, au fost identificați 8 arbori din specia cenușer, 1 arbore din specia mesteacăn și 1 arbore din specia pin, care prezintă semne evidente de intervenție neautorizată: găuri practicate în trunchi și sare aplicată la baza acestora.
Aceste practici pot duce la uscarea accelerată a arborilor, fiind susceptibile de a avea ca scop final înlăturarea acestora sub pretextul îmbolnăvirii sau degradării naturale.”

Instituția precizează în aceeași postare că „acțiunile de acest tip reprezintă afectarea deliberată a fondului dendrologic urban și pot atrage răspunderea legală a persoanelor vinovate”.
Totodată, menționează că „având în vedere că terenurile pe care au fost identificați arborii afectați se află în administrarea Primăriei Arad, s-a dispus acesteia solicitarea de urgență a sprijinului instituțiilor de ordine publică abilitate, conform legislației în vigoare, pentru identificarea făptuitorilor acțiunilor ilicite de deteriorare și distrugere a arborilor din spațiile verzi, în vederea luării tuturor măsurilor legale care se impun.”
Povestea „Barbarii”, pornită de la sesizarea unei arădence
Reamintim cititorilor că o arădeancă din zonă a filmat arborii și modul în care aceștia au fost efectiv distruși și a făcut sesizări la mai multe instituții. Vineri, 4 iulie, situația a ajuns în atenția redacției noastre, probabil în același timp în care a intrat și în atenția echipei viceprimarului Sergiu Vlad, care s-a deplasat la fața locului pentru a analiza situația și a formula primele concluzii.
Încă de atunci s-a vorbit despre o plângere penală, despre faptul că arborii au fost marcați pentru tăiere pentru că nu mai pot fi salvați, dar și despre intenția Primăriei de a amenaja în zonă un parc, în care cel mai probabil vor fi plantați tei maturi, așa cum se va întâmpla și în toamnă în cele două Mediane.
Despre toate aceste aspecte ați putut citi în materialul publicat luni pe Special Arad și puteți reciti AICI.

Miercuri, Garda de Mediu a fost la Libelula
Miercuri, comisarii Gărzii de Mediu au fost prezenți la Libelula pentru a analiza situația. Ulterior vizitei, comisarul-șef Viorica Graur a declarat că avem de-a face cu „un mod de operare criminal. Este un mod de operare care se regăsește la toți cei 14 copaci (câțiva amplasați în parcarea din spatele blocului – n.r.), pomi pe care noi i-am identificat ca fiind găuriți și cu sare aplicată la baza lor. Nu există nicio justificare pentru ce s-a întâmplat aici, cu acești 14 arbori.”
Tot oficialul a indicat că există camere de supraveghere în zonă și că organele abilitate ar trebui să le verifice pentru a identifica făptașul.
Primăria Arad, prin purtătoarea de cuvânt Ralu Cotrău, a transmis, tot miercuri, că „este regretabil că se întâmplă astfel de lucruri într-un oraș în care se depun eforturi considerabile pentru întreținerea și extinderea zonelor verzi”, exprimând totodată speranța că este vorba despre un caz izolat. Instituția a confirmat că va depune o plângere penală în acest caz.
Reacția autorităților, mirarea noastră și câteva calcule
Vor exista, așadar, cel puțin două plângeri penale în legătură cu arborii distruși de la Libelula și două instituții publice care s-au sesizat. Am putea spune că asistăm la o minune, ținând cont că, de obicei, atunci când este vorba despre arbori afectați de intervenții neautorizate sau despre tăieri abuzive ale unor copaci maturi, nicio instituție nu se sesizează din oficiu.
În trecut, reacțiile autorităților pe astfel de subiecte au venit doar după publicarea unor articole repetate pe Special Arad. Așa cum aminteam și în materialul precedent, în cazul stejarului din Parcul Eminescu, Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad s-a sesizat în legătură cu tăierile fără acte la zi și a ridicat documentele de la Primărie. De atunci, însă, nu a mai existat nicio comunicare publică pe subiect.
Este relevant de menționat că povestea arborilor otrăviți de la Libelula a ajuns miercuri și în presa națională, fapt ce ar putea explica mobilizarea autorităților. De asemenea, este posibil ca, spre deosebire de cazul stejarului din Parcul Eminescu, acest caz să fie mai simplu de instrumentat, întrucât suspecții par a fi persoane fizice și nu firme contractate de administrație. Dar lucrurile s-ar putea dovedi mai complicate decât par.

Precizări de la instituțiile publice
Potrivit presei naționale, Garda de Mediu Arad a promis că va verifica toți arborii din municipiu pentru a identifica eventuale cazuri similare, iar Primăria a anunțat că va depune de urgență o plângere penală și va face verificări legate de situația de la Libelula.
La solicitarea noastră, Primăria Arad a precizat că terenul pe care se află cei mai mulți dintre arborii găuriți, probabil injectați cu erbicide și tratați cu sare la rădăcină, este domeniu public, neexistând concesiuni sau cereri de ocupare a domeniului public. În trecut, în acel loc a funcționat o terasă, care însă a fost dezafectată între timp.
Vocea arădenilor, suspiciunile şi câteva întrebări fără răspuns
Reacțiile arădenilor nu au întârziat să apară. Videoclipul filmat de arădeancă a fost distribuit de sute de ori și a adunat zeci de comentarii. La fel, materialul publicat pe Special Arad a stârnit discuții ample în mediul online, mulți exprimându-și regretul pentru distrugerea spațiului verde al Aradului și tăierea copacilor maturi din zona Libelula.
„E o durere sufletească pentru mine și pentru Arad. Erau atât de frumoși. Toți erau verzi, toți țineau umbră”, a declarat o arădeancă din zonă. „Păcat de pomi, păcat de noi”, a completat un alt localnic. Unii consideră că este vorba despre acte săvârșite cu premeditare, în timp ce alții se întreabă de ce arborii au fost toaletați atât de agresiv sau de ce, imediat după sesizare, au fost marcați cu buline portocalii – un semn clar că urmează a fi tăiați.
Un arădean a comentat că „acești arțari au fost plantați și îngrijiți de regretatul chinez-olandez Shan, care a închiriat spațiul din clădirea alăturată și, în anii ’90, a deschis primul restaurant cu specific asiatic din Arad. Tot el, pe cheltuiala proprie, a amenajat acel mic părculeț, unde vara se servea mâncare. Fiica mea avea 3-4 ani când se juca în jurul copăceilor – acum maturi și uscați”.
Un alt comentator a pus verdicte: „Este o probă să vadă ce spun arădenii. Ca de obicei, nimic.”
Dar arădenii au spus. Iar noi vom merge mai departe pe firul poveștii. O poveste în care piesele nu se leagă încă: copaci toaletați excesiv, un spațiu verde ignorat în timpul reabilitării trotuarului de pe Bulevardul Revoluției (cu toate că spațiul verde din fața Loto-ului a fost atunci amenajat), o sesizare ignorată până când a fost preluată de viceprimar, apariția bruscă a bulinelor de tăiere, posibile interese ascunse, și, mai ales, prea multe suspiciuni și supărări locale.
Citeşte şi:
„Barbarii”. Cum își omoară Aradul copacii – episodul Libelula, cu găuri în arbori, sare și erbicide


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)