marþi, 8 iulie, 2025

Special Arad Logo

    Update Pompierii intervin în tot județul pentru stingerea mai multor incendii de vegetație. UPDATE. Toate subunitățile ISU Arad iau parte la misiuni

    de Ioana Costaș | 7 iulie 2025, 5:49 PM | Știri Arad

    1

    Toate subunitățile de intervenție ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Arad sunt implicate în aceste momente în stingerea mai multor incendii izbucnite în județ.

    De asemenea, pe strada Duiliu Zamfirescu, în cartierul Grădiște, Detașamentul de Pompieri Arad intervine pentru lichidarea unui incendiu ce a cuprins o casă. Locuința arde generalizat, la fața locului fiind trimise trei autospeciale ale ISU Arad.

    “Incendiul se manifestă prin ardere generalizată la nivelul acoperișului și mansardei. Se intervine cu patru autospeciale de stingere, autoscara și o ambulanță SMURD Terapie Intensivă Mobilă. Intervenția este în dinamică”, au transmis reprezentanții ISU Arad.

    UPDATE1

    Incendiul a fost localizat, ISU Arad transmițând că „pompierii acționează în aceste momente pentru stingere și îndepărtarea efectelor negative. Au ars acoperișul și mansarda casei pe o suprafață de aproximativ 200 metri pătrați”.

    UPDATE2

    În privința intervențiilor din județ, ISU Arad a anunțat că “în intervalul orar 16:00 – 18:00 pompierii au intervenit pentru stingerea a 15 incendii de vegetație uscată și culturi agricole în municipiul și județul Arad. Intervențiil sunt în dinamică”.

    Totodată, pompierii intervin și pentru îndepărtarea efectelor negative produse de codul meteo, astfel: copac căzut pe autoturism, în municipiul Arad, strada 30 decembrie, cabluri de curent căzute pe carosabil.

    Citește și:Pompierii intervin pentru lichidarea a două incendii de vegetație la Șiria și Nădab. Misiunile, îngreunate de vântul puternic · Special Arad

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    7 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.