VIDEO. 580.000 de dolari ascunși în cartușe de țigări, găsiți la frontiera cu Ucraina





580.000 de dolari ascunși în cartușe de țigări au fost găsiți de polițiștii de frontieră de la Siret, la frontiera cu Ucraina. Cartușele de țigări se aflau în două sacoșe aflate unui tânăr de 28 de ani cu dublă cetățenie româno-ucraineană.
„În data de 20 iunie 2025, în jurul orei 21:30, la controlul de frontieră, pe sensul de intrare în România, s-a prezentat, deplasându-se pe jos, un cetățean în vârstă de 28 de ani, cu dublă cetățenie româno-ucraineană. Acesta transporta două sacoșe în care se aflau 10 cartușe de țigări.
Având în vedere prevederile Codului Vamal, care permit introducerea în țară a maximum două pachete de țigări de persoană, echipa de control a procedat la verificarea întregii cantități de produse. Cu această ocazie, autoritățile au descoperit, în interiorul cartușelor, nu doar țigări fără timbru fiscal (68 de pachete), ci și suma de 580.000 de dolari americani, nedeclarată.
Conform procedurilor legale, întreaga sumă de bani și țigaretele au fost reținute în vederea continuării cercetărilor. În cauză a fost deschis dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, faptă prevăzută de art. 270 alin. 2 lit. a din Legea 86/2006, cu modificările aduse prin OUG 85/2022.
Reamintim cetățenilor că introducerea în România a sumelor mai mari de 10.000 de euro (sau echivalentul în altă valută) trebuie declarată autorităților, conform reglementărilor europene și naționale în vigoare. Nerespectarea acestor obligații poate atrage sancțiuni, inclusiv confiscarea sumelor nedeclarate.
Poliția de Frontieră Română încurajează toți călătorii să se informeze din timp cu privire la regulile vamale și să respecte legislația, pentru a evita situații neplăcute la trecerea frontierei”, a transmis Poliția de Frontieră.
Comentariile portalului
==MDA -- PT PROSTALAI == IRAN E PETROLIERUL CHINEI -- 90/100 DIN PETROLUL IRANIAN AJUNGE FIX IN CHINA == BUSH RETARDUL O DATDEA CU ARME CHIMICE IN IRAK == OVVREII O DAU CU ORME (...)
Bună Adriana, m-ai făcut nostalgic. Poate adaugi la secțiunea ”încă visez frumos” ceva frumos: Pussycat - If You Ever Come To Amsterdam, de pe youtube. Ultima dată câ (...)
Trump pacifistul. Multa **** ii dorim.