În sfârșit, avem premier. Bolojan, normal și cum ne așteptam, să vedem ce urmează. Deocamdată nicio grabă, școala tocmai s-a terminat, Nicușor a fost la festivitatea de încheiere în calitate de tată, vacanța începe fără să ne dăm seama când și cum se va termina.

E așa o atmosferă de incertitudine absolută, SUA, intrând în hora declanșată de Netanyahu, atacă Iranul. Putin ne reamintește vechea înțelepciune rusească după care Rusia este până acolo unde ajunge bocancul soldatului rus.

Au început și festivalurile, în ceea ce mă privește sunt implicat în cel care corespunde cel mai bine situației: festivalul arădean al teatrului underground. Ieri chiar am avut o discuție cu un amic din lumea teatrului care susținea că nu e bine să-i spunem underground. Sub pământ, adică. Interzis, cum ar veni. Eu am încercat, mai mult de dragul discuției, să-l contrazic, spunându-i că în condițiile de acum aproape toate inițiativele care vizează normalul pot fi categorisite underground. Anormale, adică.

Este chiar dezarmant cât de firesc devine mai nou anormalul normal.

Poate pentru că nu ne dăm încă seama că ne aflăm cu toții în război. Anormal, cu ceilalți, desigur, singurul război normal și acceptabil fiind cel cu sinele. Dar poate tocmai pentru a evita autoanaliza și lupta cu tendințele rele din noi, optăm să-i atacăm pe ceilalți. Și nu e vorba de războiul real, cel care se desfășoară în Ucraina iar mai nou în Iran – Persia antică, pentru cei interesați – ci de cel care se desfășoară cotidian pe toate suprafețele virtuale și nu numai. Acolo unde le spunem, mai nou zilnic, celorlalți, celor care nu gândesc și simt ca noi, să se ducă naibii.

Ei, în această atmosferă lucrurile cu adevărat importante trec pe planul doi. Nimeni nu mai este interesat de faptul că Nicușor s-a ținut de cuvânt și l-a pus pe Bolojan premier. Și ce dacă: tot ei între ei, strigă cei care se văd puși în umbră acum de cei doi, cam singurii autentici și demni de încredere pe care i-a produs politica românească din ultimele decenii.

Și tot gândindu-mă la toate astea, dau de un articol mai vechi, din martie 2022, în care îl surprind pe Nicușor la Arad. Da, probabil nici nu a fost băgat în seamă atunci de arădeni sau a fost uitat fără urmă, Nicușor, pe atunci primar general al capitalei, a venit la Arad să vadă de tramvaiele cu care încerca pe atunci să modernizeze circulația din București.

Iar aici, cum altfel, s-a întâlnit cu primul om al orașului, nicio surpriză, este și acum: Gheorghe Falcă. Da, fostul primar, pe atunci deja proaspăt europarlamentar și entuziasmat de podul de peste Mureș născut în buzunarul său, respectiv al celor care se învârteau în jurul lui.

Am pus și două fotografii – apar și aici și acum pentru ilustrație – în care se vedea foarte bine diferența dintre cei doi. Dintre Nicușor Dan și Gheorghe Falcă, adică. Erau făcute la fabrica Domnului Valer Blidar, fosta ”vagoane de călători”, undeva într-o hală de producție în care, pe vremuri, poate, a făcut practică în producție inclusiv subsemnatul.

Vă puteți uita: Nicușor este absolut „casual”, chiar cu o vestă de protecție, respectiv mască anti-Covid, fără cravată, simplu și fără fițe, în timp ce al nostru ”plenipotențiar” e tras la un costum de rafinament studiat, purtând pe nas niște ochelari de soare din prețul căruia un pensionar mai subțirel așa ar putea trăi câteva luni. Și atunci nici nu am pomenit de părul vâlvoi al viitorului președinte și freza de mare ținută și cost a europarlamentarului nostru.

Bineînțeles, vă veți întreba: și care e problema? Nicușor, mai neglijent așa, fără fasoane, Falcă mai tras la șpiț, că așa-i el. Se mai întâmplă și la case mai mari, n-are rost să ne legăm de mărunțișuri.

Mda, așa o fi și chiar așa este în viața cea de toate zilele, dar nu și în politică. În politică, ca de altfel în toate domeniile în care se reprezintă, modul în care apare cineva contează. Și spune multe.

Modul în care apari te reprezintă și ne spune ce gândești tu despre rolul tău de om ales, respectiv despre ceilalți, cei care te-au ales. Astfel încât cei care au ochi să vadă și urechi să audă, să realizeze dacă spui adevărul sau minți, te dai mare doar de dragul de a impresiona, dar ești fără substanță și alte cele foarte necesare în rolul de care te-ai apucat.

E vorba, în fond, de diferența dintre aparență și realitatea pe care aceasta încearcă să o exprime sau să o acopere. Un joc vechi, unul politic de când omul și-a dat seama că poate avea putere asupra celorlalți și altfel decât cu ciomagul sau piatra aruncată. Iar de atunci oamenii publici – foștii șefi de trib – se diferențiază tocmai prin asta: cât de mult corespund așteptărilor și promisiunilor autentice și reale și cât de mult joacă teatru. Un teatru ieftin, fără nicio valoare artistică, de prostire a omului nepregătit și superficial, neumblat la teatru. Chiar și underground.

Asta este, să vedem jocul mai departe: la nivel mondial, până unde se pot duce dictatorii, la nivel național, cum se descurcă Nicușor și Bolojan în lumea asta pervertită.

Și mai avem una și la nivel local: cine va fi tras la răspundere pentru mizeria de pod de peste Mureș…

Citește și:

Podul hobanat peste Mureș: controalele Inspectoratului de Stat în Construcții nu au descoperit nimic până când municipalitatea a refuzat recepția. Oare de ce?…