UTA a câștigat amicalul cu Pecica după o primă parte foarte bună și o a doua modestă





UTA a câștigat amicalul cu Progresul Pecica după o primă parte foarte bună și o a doua modestă. A fost 3-1 pentru echipa antrenată de Mihalcea, dar cea de-a doua repriză a fost câștigată de gruparea din Pecica.
Nici nu ne-am așezat bine și Adrian Dragoș, folosit vârf de atac de Mihalcea, a obținut un penalty. Era minutul 1, Daniel Zsori a luat mingea și a șutat la un metru peste transversală. A rămas egal, dar jocul a fost la discreția Bătrânei Doamne, Roman și Tzionis fiind foarte activi, în timp ce Van Durmen împingea și el jocul spre poarta lui Zamfir, iar Dragoș era într-un permanent pressing la ultimul apărător.
Într-un interval de doar 9 minute, UTA avea să înscrie de trei ori prin Tzionis (27), apoi autogolul lui Nicolescu (33) și Alin Roman (36), ultimul fiind un real câștig pentru gruparea din Arad. Gorcea a cam șomat în poartă, dar lucrurile aveau să se mai echilibreze în partea secundă, atunci când Mihalcea a apelat la mai mulți juniori dar și jucători aflați în teste precum brazilianul Arthur, fundaș central, sârbul Bezarevic la mijloc și fundașul stânga venit de la Poli, Ciurel.
În repriza a doua doar Pecica a marcat, cu acel șut-centrare al lui Haloș ce l-a depășit pe Gorcea și a stabilit scorul final, 3-1. Era minutul 48, după care tot în același mod a încercat același Haloș „dubla”, dar mingea a căzut pe plasă.
La poarta cealaltă, Lucas Câmpanu a avut două ocazii imense spre finalul partidei. La prima a șutat pe lângă din careu, din poziție centrală, deși avea cel puțin jumătate de poartă goală, iar la a doua a greșit execuția la o încercare de lob.
Urmează ca Adi Mihalcea să definitiveze lotul pentru cantonamentul din Slovenia.
Click aici pentru galeria foto
UTA – Progresul Pecica 3-1
Formația noastră s-a impus în ultimul meci amical înaintea plecării spre cantonamentul montan din Slovenia. Golurile utiştilor au fost semnate de Tzionis (minutul 27), Nicolescu (autogol minutul 33) și Roman (minutul 36).
UTA (prima repriză): Gorcea – Fl. Iacob, Poulolo, Pospelov, Alomerovic – Hodoșan, Van Durmen – Zsori, Al. Roman, Tzionis – Ad. Dragoș
UTA (repriza a doua): L. Roșu – Iurasciuc, Arthur, Ciurel (65 Anișorac) – Hrezdac, Bezarevic – Danciu (75 Țăroi), Matei, Țăroi (65 Calotă) – Câmpan.
Pecica: Zamfir (46 Burtic) – Haloș, Nicolescu (70 Wild), Wild (46 Ristin), Aldan – M. Rusu (26 Șiclovan), Indreica – D. Călin (46 Crainic), Ekmekci (38 Ștef), Borcea – Șimăndan (70 Călin).
Arbitri: Loredan Bogdan – Alina Mihoc, Nicoleta Șușcă
Comentariile portalului
Totusi oare nu e clar ca refuzul acela fe a recepționa e o vrajeala?? Binart nu poate recepționa ca ar întra la pușcărie. Deci nu e (...)
Soluția ideală ar devierea Mureșului ca să nu treacă pe sub pod! Deci, în cazul unei binecuvântate prăbușiri, nu vor fi victime...piscicole!
Ziua cea mai lungă ,,dân istorie"...