Un arădean a vrut să dea mită 200 lire pentru obținerea carnetului de șofer
Un candidat la examenul pentru obținerea carnetului de șofer a fost prins, la Arad, încercând să dea mită pentru trecerea probei. Persoana a înmânat suma de 200 lire, într-un plic pus în dosar, polițistului examinator care a reclamat însă fapta.
Incidentul a fost relatat de Mihai Pașca, în cadrul unei conferințe de presă, desfășurată astăzi, 18 iunie, prilej cu care prefectul a ținut să felicite corectitudinea polițistului care a raportat imediat situația conducerii și organelor de cercetare.
Ancheta este în curs, fiind preluată de procurorii de la Tribunalul Arad.
Promovabilitate 40%
Prefectura Arad a mai anunțat că, în luna iunie, activitatea Serviciului de Înmatriculări și Permise Auto s-a desfășurat și în zilele de sâmbătă, înregistrând 113 candidați examinați într-o singură zi, cu o rată de promovabilitate de 40%.
S-a reușit reducerea timpului de așteptare pentru susținerea probei practice, acesta fiind în prezent de aproximativ 42 de zile – fapt despre care prefectul a evidențiat că este o îmbunătățire semnificativă față de alte județe unde perioada este chiar mai lungă. Pașca a declarat că Serviciul va încerca să reducă, etapizat, această durată și mai mult.
Următoarea sesiune de examinare este programată în data de 28 iunie.
















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)