În săptămâna care a trecut s-au făcut 35 de ani de la Mineriada din 1990.

Firesc, momentul a trecut neobservat, lumea fiind ocupată de alte cele, dar înainte de toate de venirea vacanței, încercând să uite de evenimentele dramatice care se desfășoară în lume și în țară. Mă rog, în țară nu-i atât de grav precum în Israel sau Iran, nici măcar precum în Statele Unite, acolo unde, la sărbătorirea armatei americane de ziua de naștere a lui Trump, parada militară a fost pusă în umbră de manifestările anti-Trump din întreaga țară.

Și totuși, la noi cineva și-a adus aminte de Mineriadă. E vorba de președintele recent ales, în ciuda lui Georgescu, Simion și cei care îi consideră normali. Da, Nicușor Dan s-a dus în 13 iunie, vineri, și a depus o coroană la monumentul din Piața Universității. Piața cunoscută și pentru că, tocmai datorită Mineriadei, acolo s-ar afla kilometrul zero al democrației românești.

Președintele cel nou și controversat până și de cei care, de voie, de nevoie, l-au ales, s-a dus în piață fără să anunțe presa, fără să facă caz, exact așa cum se face asta atunci când chiar spui ce crezi și faci ce spui. Adică chiar crezi în ideile golanilor împrăștiați de minerii chemați de Iliescu și acoliții. În democrație, în morală și în responsabilitate.

Pentru cei care au uitat: „golanii” din Piața Universității cereau eliminarea din clasa politică, formată la repezeală după Decembrie 1989, ai activiștilor nomenclaturiști – vestitul punct 8 al Proclamației de la Timișoara –, iar la modul general cereau politicieni convinși de avantajele democrației, nu neapărat de cele ale puterii.

Cum se spune pe la noi, atunci nu s-a putut. Iliescu și ai lui au rămas și au contribuit decisiv la formarea clasei politice care, cică, ne conduce până astăzi, cei de acum fiind moștenitorii direcți ai Mineriadei victorioase. E drept, se află printre ei și alții, numai că, nicio surpriză, ei sunt cei mai contestați de ceilalți. Nicușor Dan și Ilie Bolojan fiind exemple eclatante.

Așa că nu este nicio mirare că în timp ce Nicușor depunea în liniște coroana în memoria golanilor, aici, la noi, în Arad, începeau, fastuos și golite de orice semnificație autentică, serbările județului.

Numai că, fiind vorba de Arad, nu se putea așa de simplu. Dacă cei de la Consiliul Județean și-au organizat Zilele Județului Arad, după modelul Zilelor Aradului, dar cu două luni mai devreme, Primăria, mai precis Bibi, nu s-a lăsat mai prejos și a tras concomitent un eveniment, numit din senin și perfect românește, Open Boulevard, prin care a închis total o parte din Bulevard, între Finanțe și teatru, cu tarabe, rulote și o miniscenă.

Se înțelege astfel absența primarului Călin Bibarț la manifestările județului, inclusiv de la ședința comună între CJ și CLM, acolo unde, în afară de el, au fost toți, inclusiv Number 1. De Gheorghe Falcă zicem, of course. Călin File din Poveste a participat doar la meciul de retragere a jucătoarei de tenis de masă, Daniela Dodean-Monteiro, premiată – titlul de Fiică a județului – altfel de Domnul Iustin Cionca, președintele județului, nu-i așa?

Toate astea în situația în care zilele județului Arad s-a desfășurat mai mult în orașul Arad și mai puțin în județ. În parcul din fața Consiliului Județean, respectiv alte locații, fără să mai vorbim că premiile au fost predate la Muzeu. Acolo unde Domnul Pavel Riviș-Tipei, pastorul penticostal bine cunoscut, chiar controversat, a devenit cetățean de onoare al județului Arad.

E o modă mai nou cu titluri acordate de județe, asemănătoare cu cele acordate în mod tradițional de orașe. Un nou exemplu de manifestare al clasei politice despre care vorbim și care se simte mult mai bine la ceremonii și festivități decât la munca cotidiană și plictisitoare a unui administrator pe bune.

Iar aici la noi, de Arad vorbesc, desigur, e arhicunoscută fracționarea PNL-ului. Bibi al nostru nu este în grațiile lui Gheorghe Falcă, cel care „traduce” politica șefului în „teritoriu” fiind, în mod evident, Iustin Cionca, cel care a intrat în politică efectiv prin „bunăvoința” și selecția lui Falcă. Și cel care, de Falcă și de gașcă vorbim, are de mulțumit până la loc comanda comunității penticostale controlate de Riviș-Tipei, din moment ce fără această susținere nu și-ar fi putut asigura controlul Aradului – orașul și județul, ca să nu fie probleme – de aproape un sfert de secol.

Iar dacă tot veni vorba, festivitățile și paradele, de când îi lumea, în politică au rostul să ascundă partea umbroasă – asta ca să nu devenim vulgari – a activității politicienilor și a clasei politice formate din paraziți. Ajunge să vă gândiți – cei care nu își mai aduc aminte – de importanța serbărilor și a manifestărilor de paradă în ceaușism. La noi atunci s-a ajuns la culme, însă în toate societățile conduse autoritar și arbitrar fenomenul este banal și omniprezent. Și ca să nu se spună că avem ceva cu țara sau cu Aradul, uitați-vă la modul grobian și saltimbanc în care își conduce țara Donald Trump. Și comparați, nu de alta, dar mai nou aveți și cu cine. Adevăratele emoții și sentimente profunde nu se afișează, se simt în liniște și tăcere.

Revenind, ne putem liniști și noi. Zilele Aradului n-au intrat în sac, vor avea loc, așa cum au loc de decenii, în a doua jumătate a lunii August, atunci când, în 1834, Aradul a devenit oraș liber regesc.

Remarcabil, într-adevăr…