Primul care rupe tăcerea arădeană. Liderul PSD, Mihai Fifor: „România nu trebuie predată celor împotriva cărora am ieșit în stradă în 1989“





Au fost zile întregi de tăcere în rândul politicienilor locali din Arad după primul tur al alegerilor prezidențiale din 5 mai, în pofida faptului că Aradul a votat masiv cu AUR.
Nimeni din coaliția de guvernare de la acea oră nu și-a asumat rezultatul dezastruos al alegerilor la nivel local, unde George Simion a adunat aproape 50% din voturile arădenilor, așteptându-se doar mișcările de la centru, pentru a se alinia politicii de acolo. Nicio conferință de presă nu a fost organizată de duminică seara până la această oră, tăcerea fiind regula de aur în aceste zile în politica arădeană.
Citește și: Municipiul Arad a votat galben: George Simion, cu 37,2%, pe primul loc. Nicușor Dan trece de Antonescu
Singurele postări ale liberalilor au venit ca urmare a asumării poziției PNL la nivel central: partidul a decis, cum era și firesc, să meargă pe mâna lui Nicușor Dan.
La rândul lor, pesediștii s-au aliniat cuminți directivelor de la centru și nu și-au exprimat nicio poziție față de vreun candidat, după ce liderii PSD au decis că așa trebuie făcută politica de partid: ieșirea de la guvernare și neasumarea politică.
Joi dimineață însă, liderul PSD Arad, Mihai Fifor — cunoscut, ce-i drept, pentru pozițiile sale publice mereu de partea celor din partid aflați atunci „pe val” — a ieșit cu o declarație în care indică clar care sunt intențiile sale de vot și cum ar trebui, de fapt, să se poziționeze partidul al cărui lider local este.
Acesta a precizat că acum e momentul unor decizii clare, că speră să nu fim atât de imaturi încât să lăsăm la voia întâmplării ce se va întâmpla duminică, că e nevoie de asumare în rândul liderilor politici și că „România nu trebuie predată celor împotriva cărora am ieșit în stradă în 1989”. A mai adăugat: „Spălatul pe mâini este, poate, cea mai toxică și mai lașă opțiune pe care o poate adopta clasa politică din România”.
Iată postarea de pe contul său de Facebook:
„Acum, ori niciodată!
Eu încă mai sper că nu vom fi atât de imaturi politic încât să lăsăm la voia întâmplării ce se va întâmpla duminică, pe 18 mai.
„Spălatul pe mâini” este, poate, cea mai toxică și mai lașă opțiune pe care o poate adopta clasa politică din România. Nu, de data aceasta, timpul nu va rezolva de la sine nimic, oricât de mult le-ar plăcea unora să se mintă cu această iluzie.
De data aceasta este nevoie de asumare. De poziții ferme. De voci clare, fără echivoc. De lideri care să-și asume rolul și să transmită un mesaj limpede celor care încă mai cred în noi: pericolul este real! După 35 de ani, România riscă să se abată de la drumul său firesc, să alunece înapoi spre est, spre autocratie, spre dictatura imposturii, spre un model de societate în care non-valoarea devine regulă, iar meritul este călcat în picioare.
Fiecare este liber să-și aleagă viitorul. Tocmai de aceea, votul din 18 mai este esențial. Dar noi, cei care am primit încrederea publică, avem obligația morală de a nu ne ascunde după tăceri convenabile sau calcule meschine. Nu mai este loc pentru strategii de culise. Nu mai este timp pentru ambiguități. Suntem în cel mai complicat moment al istoriei noastre post-decembriste. Și e timpul să ne ridicăm la înălțimea acestui moment.
Oamenii trebuie să înțeleagă că din 19 mai poate fi prea târziu. România nu trebuie predată celor împotriva cărora am ieșit în stradă în 1989. România nu trebuie întoarsă din drumul ei european și transatlantic. Nu ne putem permite o reîntoarcere în negura istoriei – în anii bolșevismului, ai epurărilor politice, ai fricii și ai luminii care venea, obligatoriu, de la răsărit.
Acum depinde de fiecare dintre noi, oamenii politici: ne ascundem cu lașitate sau ieșim în fața celor ne-au acordat încrederea și și-au pus speranța în noi și luptăm, cu demnitate și responsabilitate, pentru această țară? Acum nu mai e vorba despre calcule electorale. Acum nu mai e vorba despre politicianism de conjunctură. Acum e vorba despre PATRIOTISM. Despre iubirea de țară mult clamată și prea puțin exersată.
Pentru că e acum, ori niciodată!
Onoare și Patrie!”
Potrivit presei naționale, un singur lider PSD a votat împotriva deciziei de luni a paridului de a nu susține niciun cadidat în turul doi al alegerilor prezidențiale. : Victoria Stoiciu.
Ce a postat cu două zile înainte MIhai Fifor
Marți, liderul PSD, MIhai Fifor posta faptă că demisia lui Marcel Ciolacu din funcția de prim-ministru este un gest firesc de responsabilitate, care vină să recunoască eșecul Coaliției PSD-PNL-UDMR de a-și duce candidatul, pe Crin Antonescu, în turul al doilea al alegerilor prezidențiale. Acesta mai spunea că „pentru arădeni și pentru toți românii, e important de spus limpede: țara nu este lăsată la voia întâmplării. Guvernul funcționează, chiar și în regim de interimat. Miniștrii PSD sunt în continuare la post, cu toate atribuțiile necesare pentru gestionarea treburilor curente”.
Ce au postat ceilalți lideri politici locali: Gheorghe Falcă, Adrian Wiener și Dan Artimon
Liderul PNL Arad, Gheorghe Falcă are o singură postare legată de rezultatul alegerilor prezidențiale din 5 mai 2025 și de direcția spre care o vor lua liberalii locali. Postarea vine după ce la nivel central, liderii PNL și-au asumat ferm susținerea lui Nicușor Dan în turul al doilea.
Iată scurta postarea a lui Gheorghe Falcă:
„Biroul Politic Național al PNL a decis, în unanimitate, susținerea lui Nicușor Dan la alegerile prezidențiale.
Îl voi vota pe Nicușor Dan”.
Au fost zeci de voci la nivel local, chiar din rândurile celor două partide, care au susținut, fără să-și asume desigur public convingerile, că echipele de conducere ale PNL și PSD Arad ar trebui să-și dea demisia după un nou rezultat dezastruos la alegeri. Astfel de voci s-au făcut auzite și după alegerile prezidențiale anulate, și după cele parlamentare, dar, în pofida scorurilor rușinoase obținute de partidele de la guvernare în Arad, nicio mișcare politică nu a avut loc în sânul acestora.
Liderii lor au rămas pe poziții, în ciuda zvonurilor că vor fi schimbați. Astfel de zvonuri circulă și acum pe piața locală, mai ales în ceea ce privește PNL.
De a doua zi după turul 1 al alagerilor prezidențiale și până la această oră, liderul USR, Adrian Wiener, are pe pagina sa de facebook nu mai puțin de nouă postări politice. Marea majoritate îl au în centrul atenției pe Nicușor Dan, celalalte fiind despre cinismul lui George Simion sau despre ticăloșia PSD.
„Să stai la peluză, spectator, și să te uiți cum calcă alde Simion și Georgescu țara asta în picioare e cinism absolut. Să lași oamenii „după propria lor conștiință” după ce i-ai formatat ani de zile cu matriță aurită, după ce ai manipulat democrația ca pe plastilină, după ce ai mutilat media și i-ai făcut pe Ponta și pe Dragnea comestibili, „după gust”, după ce ai împins România în gard, este TICĂLOȘIE”, a precizat printre altele pe contul său de facebook într-una dintre cele 9 postări politice Adrian Wiener.
Singurul lider politic local care ar fi trebuit să fie foarte mulțumit de scorul obținut de filiala sa la alagerile prezidențiale din 5 mai, președintele AUR Arad, Dan Artimon, nu a făcut nici el nicio declarație publică și nu a organizat nicio conferință pe această temă. Câteva postări politice se regăsesc pe contul său de Facebook, dar cele mai multe dintre acestea sunt repostări de pe pagina președintelui AUR, George Simion.
Dan Artimon are este o postare proprie. Aceasta îl are în imagine pe Simion iar textul care însoșete această fotografie, scris pe poză, e cel de campanie: „DA! România”.
Cu un nivel mai jos, tăcerea pare și mai dureroasă în rândul politicienilor locali, într-un județ aflat în fruntea clasamentului când vine vorba de votul dat candidatului AUR.
Știre în curs de actualizare.
Citește și:
Rezultate finale în județul Arad: Simion – 46.6%, Antonescu – 19.51%, Nicușor Dan – 15.93%
Comentariile portalului
Parasutele Organizate Tactic au un mare "merit" in faptul ca Aradul ocupa locul 1 pe tara la raspandirea bolilor transmisibile care erau aproape eradicate in urma cu 30 de ani. Si medicii (...)
Cu SOS si POT ajungem iar in Evul Mediu, cand se murea pe capete in lipsa vaccinurilor. Eu ma simt foarte nesigur intr-o tara in care nu sunt protejat prin (...)
Când vorbim de politici de sanatate publica, statul trebuie să aibă un cuvânt important de spus, nu fiecare tăntălău, care nu știe tabla înmulțirii, (...)