Inteligența artificială, în două proiecte ale Consiliului Județean Arad





Consiliul Județean (CJ) Arad transmite că este primul din România care depune două proiecte cu finanțare europeană pentru folosire de inteligență artificială.
Unul dintre proiecte se numește «Atena» și vizează crearea unor mecanisme de reducere a abuzului împotriva femeilor în mediul on-line, prin mijloacele inteligenței artificiale. Președintele CJ a afirmat că este primul proiect la nivelul Aradului și unul dintre primele la nivel național, generat de o administrație publică, și care are în vedere folosirea inteligenței artificiale, un domeniu al viitorului.
Al doilea proiect pentru care consilierii județeni arădeni au votat astăzi se numele VoteCraft. El presupune crearea unui joc video pentru tineri, în vederea dezvoltării valorilor democratice, a implicării în comunitate. Proiectul pornește de la considerentul că prezența la vot, la alegerile europarlamentare, a fost de 42% în rândul populației de 18-24 de ani, față de o medie de 54% în ce privește celelalte grupe de vârstă. Și acest proiect are la bază folosirea inteligenței artificiale pentru elaborarea mecanismelor jocului.
„ VoteCraft își propune să ofere un joc contemporan și captivant pentru tineret. Jucătorii vor forma echipe locale care pornesc într-o aventură, o călătorie civică la nivel european. Echipele vor avea misiuni online, vor concura în camere de evadare locale și vor avea sarcini care le dezvoltă abilitățile democratice. Pe măsură ce progresează, câștigă puncte, deblochează cunoștințe și co-creează recomandări de politici adaptate comunității lor. Fiecare echipă își va prezenta propunerile administrațiilor locale, transformând învățarea civică în acţiune civică”, a mai precizat Iustin Cionca.
În ambele proiecte, Consiliul Județean Arad urmează să facă parte dintr-un consorțiu internațional, cu alți 10-11 parteneri din Europa Centrală și de Vest. „Intrăm în aceste proiecte în parteneriat cu Universitatea «Aurel Vlaicu», unde am găsit o echipă de experți dispusă să colaboreze cu noi pe partea de implementare”, a declarat președintele Consiliului Județean Arad.
Suma totală pe care județul Arad o obține prin cele două proiecte este de 100.000 de euro, iar cofinanțarea pe care o pune Consiliul Județean Arad este, în total, de 10.000 de euro.
Comentariile portalului
Pungă de nylon + valiza = în cont
Dintre cei trei candidati la alegerile prezidentiale din 4 mai, 2025 cel care s-a prezentat cel mai bine a fost Nicusor Dan, care o analiză a situatiei econamice a României cu (...)
Avea cineva alte asteptari de la o administratie ostila si lipsita de viziune si competenta ??