Universitățile americane se revoltă: „Ingerință politică fără precedent” din partea administrației Trump. Peste 100 de lideri ai instituțiilor de învățământ denunță presiunile





Peste 100 de lideri ai instituțiilor de învățământ superior din SUA denunță presiunile administrației Trump asupra universităților, notează The Guardian.
Cei 100 de președinți de universități și colegii din Statele Unite au semnat o declarație prin care condamnă ceea ce numesc „ingerință politică fără precedent” din partea administrației Trump în domeniul învățământului superior, relatează The Guardian.
Documentul, publicat marți de Asociația Americană a Universităților și Colegiilor (AAC&U), vine pe fondul intensificării presiunilor guvernamentale asupra instituțiilor de învățământ și la scurt timp după ce Universitatea Harvard a intentat un proces împotriva guvernului federal, acuzând amenințări legate de finanțare.
Potrivit semnatarilor, administrația de la Casa Albă a aplicat reduceri bugetare drastice și a exercitat presiuni pentru limitarea autonomiei universitare. Printre semnatari se numără lideri ai universităților publice, colegiilor de arte liberale și ai unor instituții de prestigiu din Ivy League – inclusiv Harvard, Yale, Princeton, Cornell și Brown. Columbia, Pennsylvania și Dartmouth College nu s-au alăturat demersului.
În declarație, rectorii și alți lideri academici susțin că sunt dispuși la reforme și supraveghere guvernamentală legitimă, dar resping ferm orice ingerință nejustificată în funcționarea internă a campusurilor.
„Ne confruntăm cu o strategie deliberată de copleșire printr-un flux continuu de ordine executive și directive politice”, a spus Lynn Pasquarella, președinta AAC&U, explicând de ce a fost nevoie de un răspuns comun.
Potrivit acesteia, liderii universitari sunt presați simultan de cerințele guvernamentale și de așteptările multiplelor categorii de public, fiind adesea puși în situații contradictorii.
Comentariile portalului
Munți de mizerie aceste coroane. De multă vreme trebuia luată o asemenea decizie. Și da, Alexandrioane, într-o democrație e nevoie și de restricții și de a interzice (...)
Ești pe lângă,Alexandrioane. Unde dai și unde crapă!🤣
Degeaba postați comentul de două ori, noi îl vom publica doar odată. Dacă pentru Dumneavoastră asta este cenzura, înseamnă că sunteți pe linie...