sâmbãtã, 19 aprilie, 2025

Special Arad Logo

    Viața, așa cum e – Vrem protecție împotriva celor care sunt plătiți să ne protejeze!

    de Valer Mărginean | 18 aprilie 2025, 8:09 AM | Topic special | Viața, așa cum e

    4

    Doi comisari de la Protecția consumatorilor încadrează un brutar controlat(foto: facebook.com)

    N-ați uitat de controlul-tsunami pe „linie de protecție a consumatorului” făcut de însuși Piedone în Arad, nu-i așa? Ar fi nedrept să se fi așternut uitarea peste o faptă atât de măreață a marelui om de control și propagandă. E drept, nimeni nu a strigat „Piedone președinte”, dar punem această scăpare pe seama faptului că dumnealui este oarecum blocat în visul de-a primarul general. Așa-i viața uneori, nedreaptă cu valorile.

    În cazul total nefericit că ați uitat ce a făcut prin Arad, vă invităm să citiți AICI sau AICI.

    Cei mai puțin fermecați de faptele vitejești de așa-zisă protecție ale Piedonelui nu s-au ferit să întrebe de ce a fost nevoie de prezența lui activă în municipiu, de veme ce avem aici un ditamai Comisariatul Județean de Protecție a Consumatorului arădean de tot răul, mizeria, lipsa la gramaj și putreziciunile din comerț.

    Gurile rele spun că și Piedone, cât e el de șef pe țară la „protecția consumatorului” a cam ocolit (la fel ca „piedonii” locali) câteva stabilimente aflate sub umbrela coaliției locale, dar informația asta nu prea-i credibilă. Ar însemna să acceptăm și ideea că partidele coalizate ar proteja anumite afaceri locale, în detrimentul altora (tot locale, dar mai puțin sensibile la nevoile de partid).

    Ceea ce s-ar putea interpreta și altfel, anume că unele afaceri locale s-ar bucura într-adevăr de protecție, dar un pic altfel. Adică, fi favorizate, ba la licitații, ba la închiderea unor străzi pentru a fi transformate în terase, ba cine mai știe cu ce altceva greu de imaginat pentru partidele în cauză. Incredibil câtă răutate. Doar se știe că partidele nu fac așa ceva… Cel puțin cele din Arad.

    protectie avram iancu

    O stradă transformată în terasă din motive pe care nici Piedone cel adevărat nu le-ar putea afla, nici dacă ar fi real, nu personaj de film.

    Sursa: instantstreetview.com (captură)

    De altfel, o parte de răutate s-a abătut, la fel de nedrept, și asupra Comisariatului de protecție din Arad și chiar asupra conducerii acestuia. Cică „piedonii” locali n-ar fi făcut mai nimic, de vreme ce a fost nevoie să vină șeful mare de la București să descopere cofetăriile mai puțin agreate politic sau gongile dintr-un restaurant de fițe.

    Numai și numai răutăți gratuite. Și invidie.

    Nu-i de mirare că imediat a reacționat „Piedoana” sau comisara șefă cu protecția din Arad – mă rog, un fel de a spune „din Arad”, cunoscută fiind mai degrabă ca pecicană. Și a reacționat nu așa, oricum, ci cu argumente serioase, puternice: Comisariatul a fost supus unui adevărat „tsunami” de sesizări astfel încât fiecare „piedonel” arădean a avut de lucru, zilnic, cu câte o sesizare.

    Comisarii de le protecție au rămas fără protecție

    De altfel, am remarcat aceste calități atunci când, printr-un exces de zel al unor polițiști locali – rămas deocamdată nesancționat, dar se lucrează pentru remediarea acestei scăpări a conducerii DGPLA – două autoturisme ale ANPC, Comisariatul Arad au fost ridicate din fața sediului de pe bulevardul Ștefan Augustin Doinaș pentru staționare voluntară ilegală.

    Se întâmpla în seara zilei de 22 ianuarie, deci cu mai bine de două luni înainte de taifunul Piedone, mașinle fiind „eliberate” după vreo două zile – nu-i ușor de împăcat varza bugetară, cu capra piedonistă și lupul de Conturi, dar doamna comisar șef se pare că a reușit să depășească toate obstacolele.

    Mai mult, după această pățanie, doamna a luat hățurile-n mâini, cum se spune. A depus o solicitare la Comisia de Sistematizare a Circulației din municipiu (CSC), al cărei președinte este viceprimarul Sergiu Vlad, pentru «demontarea indicatorului rutier cu semnificația „oprirea interzisă”». Cel puțin așa se arată în răspunsul pe care, sub semnătura președintelui Vlad, CSC îl transmite Comisariatului.

    Altfel spus, doamna de la Protecția consumatorului a cerut un pic de protecție. Se mai practică și prin alte părți, nu doar la noi.

    protecție mașini ANPC

    Efectul protecției oferite celor de la Protecția Consumatorilor: în dreptul sediului Comisariatului, un adevărat showroom

    Prin acest răspuns solictantului i se aduce la cunoștință că solicitarea a fost avizată, cu mențiunea că acest aviz „este valabil după obținerea avizului Poliției Rutiere” – aviz care evident a fost obținut, de vreme ce indicatorul a dispărut conform dorinței Comisariatului șef cu protecția pentru consumatori… E drept, a dispărut doar din partea care privea onorabilii „piedonei”, restul, cei fără protecție, să facă bine să respecte legea rutieră.

    De fapt, felul în care a fost „rezolvată” solicitarea de protecție este un model de abuz al administrației și a celorlalte instituții ale statului. Pentru că prin această „rezolvare a solicitării” s-a creat o aparență de legalitate pentru acțiunea comisarilor de a parca mașinile într-o zonă în care acest fapt este interzis. O aparență de legalitate menită să înșele cetățenii și care, în realitate, este nu doar un „simplu” abuz, ci o încălcarea legii, care nu se putea face fără complicitatea Poliției Rutiere Arad, fără încuviințarea căreia nimic nu se făcea din ce s-a făcut.

    Interesant este că la această ilegalitate a participat activ și viceprimarul Sergiu Vlad, membru al unui partid care a spart camioane de cărămizi cât s-a bătut cu ele în piept că luptă „împotriva sistemului”. Ei, iată că reprezentantul acestui partid luptă „din interior” cu sistemul. La braț cu sistemul.

    Poate ne lămuresc și pe noi liderii arădeni ai partidului cum e cu lupta asta împotriva „sistemului”, că viceprimarul Vlad ne-a lămurit.

    Dar să vă prezentăm mai în amănunt faptele.

    În acea zonă – bulevardul Ștefan Augustin Doinaș, nr. 1 – erau ampalsate două indicatoare rutiere cu semnificația „oprirea interzisă”, astfel încât să fie vizibile din ambele sensuri de circulație.

    Indiferent ce s-a solicitat și ce s-a discutat în CSC condusă de viceprimarul Vlad (chestiunile astea chiar sunt atât de secretizate de administrația locală în cadrul căreia funcționează comisia asta încât probabil nici CSAT nu ar putera avea acces la ele), a fost demontat doar indicatorul din partea dreaptă, adică, partea în care se află clădirea în care funcționează Comisariatul pentru Protecția Consumatorilor.

    Pentru că acolo trebuie, nu-i așa?, să-și parcheze comisarii mașinile.

    protecție indicator

    Indicatorul-colaj ce așteaptă înregistrarea la OSIM. Este, totuși, o inovație…

    Pe cealaltă parte a fost înlocuit fostul indicator cu un altul, cam ciudat, un fel de inovație a administratorului drumului (care este Consiliul local municipal Arad), cu participarea Poliției Rutiere Arad. Acel indicator este „pe lângă lege” sau, ca să nu se supere cei implicați, un fel de pictură în vopsea fosforescentă sau un colaj între indicatorul cu semnificația „oprirea interzisă” și cel cu semnificația „confirmarea zonei de acțiune a indicatorului”.

    Cele două sunt amplasate, în mod normal, unul sub altul, în afara situației din Arad în care „săgeata dublă” este pur și simplu vopsită pe indicatorul „oprirea interzisă”. O inovație artistică, demnă de OSIM.

    E ca și cum eșarfa de primar sau gradele ofițerilor care conduc IPJ și Poliția Rurtieră ar fi vopsite pe costumul primarului, respectiv pe uniformele ofițerilor. Cromatic ar fi la fel ca în lege, nu-i așa?

    Oare cum ar suna încadrarea juridică a faptei de a amplasa indicatoare rutiere neconforme, ca să nu le zicem ilegale?

    Să mai lămurim o problemă pe care membrii Comisiei de Sistematizare a Circulației ar fi trebuit s-o cunoască. Solicitarea de demontare a acelui indicator rutier este inadmisibilă pentru că este contrară prevederilor legislației rutiere. Mai exact, a prevederilor art. 143, litera c) din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice unde se arată că: „Se interzice staționarea voluntară a vehiculelor, pe drumurile publice cu o lățime mai mică de 6 m”.

    Or, conform măsurătorilor de la fața locului, distanța dintre borduri este de 5,45 metri.

    Mai mult, același act normativ, instituie în sarcina administratorului drumului obligația de a delimita și semnaliza corespunzător „sectoarele de drum public unde este interzisă oprirea sau staționarea vehiculelor”. Ceea ce autoritatea publică locală a și făcut, de altfel, până la solicitatea Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Arad.

    Spuneam că prin această „rezolvare” s-a creat o aparență de legalitate. Pentru că „piedoneii” pot spune că ei nu au văzut indicatorul de pe cealaltă parte sau că au considerat că nu-i vizează pe ei. Ar avea dreptate și, dacă ar fi amendați, cu siguranță ar avea câștig de cauză în instanță.

    Pe de altă parte, cei din Comisie ar putea susține că „săgeata aia dublă” pictată pe indicatorul „oprirea interzisă” ar fi vrut să semnifice că indicatorul acționează pe ambele sensuri de circulație. Desigur, doar o justificare prostească, prin care pot să amestece lucrurile în așa fel încât, de toată această harababură, cu avize șmecherești și indicatoare „pictate” să profite comisarii…

    Îl invităm pe domnul primar să facă un rond de zi sau de seară înainte de a se întuneca, în care să vorbească și cu oamenii din Arad, nu doar cu „boții” care îl laudă și-l apaludă. Îl asigurăm că i-ar fi mai de folos decât zecile de postări și filmări în care se laudă cu nimicuri.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    0 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.