Au fost ridicate restricțiile pentru mișcarea oilor și caprelor în județul Arad
Județul Arad a ieșit din zona suplimentară de restricții, instituită pentru limitarea răspândirii virusului pestei micilor rumegătoare, descoperit într-o exploatație din județul Bihor.
Astfel, restricțiile privind mișcarea oilor și caprelor vii din exploatații (ferme, stâne, gospodării) din județul Arad, către alte exploatații din județul Arad, dar și către alte exploatații din țară sau din țările care nu sunt parte a Uniunii Europene, au fost ridicate. Până la data de 30 septembrie rămâne în vigoare restricția aplicată la nivel național de comercializare a oilor și caprelor vii către țări din Uniunea Europeană.
„Este o deblocare a unei situații care îi afecta pe crescătorii de animale din Arad. Aceștia își pot vinde acum animalele către clienții tradiționali, scăpând astfel de o presiune financiară importantă. În privința cărnii de miel pentru Paște, așa cum am mai afirmat, nu există probleme privind disponibilitatea acesteia pentru arădeni. Mulțumim reprezentanților României care au reușit să susțină ridicarea restricțiilor pentru județul Arad. Rămânem în strâns contact și colaborare cu DSVSA Arad pentru menținerea siguranței alimentare a cetățenilor județului nostru”, a declarat Prefectul Județului Arad, Mihai Pașca.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)