Novak Djokovic, eliminat la Monte Carlo: „A fost oribil. Îmi pare rău că ați fost nevoiți să vedeți asta”





Novak Djokovic (37 de ani, locul 5 ATP) a fost eliminat surprinzător în turul al doilea al turneului ATP Masters 1.000 de la Monte Carlo, în urma unei înfrângeri cu 3-6, 4-6 în fața chilianului Alejandro Tabilo (27 de ani, locul 32 ATP).
La finalul partidei, în cadrul conferinței de presă, sârbul a recunoscut cu sinceritate că a avut o zi de coșmar pe teren și nu a reușit să își explice prestația slabă.
„Cea mai bună zi? De fapt, a fost probabil una dintre cele mai proaste. Speram să nu se întâmple, dar știam că există o șansă mare să joc așa. A fost oribil. O senzație teribilă… Îmi pare rău pentru toți cei care au trebuit să vadă meciul. Aș fi vrut măcar să ofer o prestație decentă, nu una ca asta”, a spus Djokovic.
Finalist recent la Miami Open, unde a pierdut în fața lui Jakub Mensik, Djokovic nu a avut parte de un început bun pe zgură. Deși se aștepta la un meci dificil, nivelul jocului său a fost sub orice așteptare.
„Sincer, nu aveam pretenții mari. Știam că adversarul va fi dificil și că există șanse să joc slab, dar nu mă așteptam să fie chiar atât de rău. Nu știu de ce s-a întâmplat asta. Poate am o explicație… sau poate nu. Nici nu-mi pasă prea mult acum”, a adăugat, vizibil dezamăgit, liderul sârb.
Comentariile portalului
Au intervenit "prompt", după 2 ore...Să pătimească păcatoșii, în Săptămâna Patimilor
Doamna Daniela Pădurean Andreica este de profesie filolog. A absolvit Facultatea de Filologie din cadrul Universității “Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca – secția Limba și literatura română/limba și (...)
== DANIELA ASTA N A FOST CAMERISTA LA PREZIDENT ? -- STIU CA AVEA STOMAC TARE == SCARBA MI E == ACUM E LA CULTURA LA BIBI DRUJBA ? == BINE ZICE RHADOO == DE CE NU (...)