Biserica de la Topla, din Muzeul Satului Bănățean, a luat foc azi noapte
Biserica de la Topla, monument istoric, a luat foc în noaptea dintre 25 și 26 martie 2025, în jurul orei 03:00, iar serviciul de pază al muzeului a alertat pompierii. Lăcașul de cult era veche de aproximativ 300 ani.
Echipele ISU și poliția au intervenit prompt la fața locului. Incendiul a fost lichidat în jurul orei 04:00. Din fericire, nu au fost înregistrate victime, potrivit opiniatimisoarei.ro.
Reprezentanții Muzeului Național al Banatului au transmis că incendiul a provocat pagube materiale semnificative, cele mai afectate fiind acoperișul și turla bisericii.
O parte din elementele de patrimoniu, inclusiv pictura de boltă, mai multe icoane și alte obiecte de valoare, nu se aflau în biserică la momentul incendiului, acestea fiind în proces de conservare pentru restaurarea integrală a monumentului. Acest aspect oferă speranța unei refaceri complete și a reintegrării bisericii în circuitul muzeal.
Specialiștii urmează să evalueze în detaliu impactul incendiului asupra clădirii în zilele următoare, iar cauza exactă a acestuia va fi stabilită în urma expertizei realizate de ISU Timiș.
Până la finalizarea investigațiilor preliminare, muzeul va rămâne închis pentru public.
Citește și:
Biserica de lemn din Vidra – doar un „schelet” carbonizat peste care s-a așternut pâcla uitării


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)